Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 septembrie 2006
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.132/2006
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 septembrie 2006 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 septembrie 2006
| 1. | Intervenţii şi declaraţii politice ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.37 | Ovidiu Ioan Silaghi - declaraţie politică cu tema "Generalul Bădălan se apără politizând un scandal economic în care este implicat"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Generalul Bădălan se apără politizând un scandal economic în care este implicat" Asist stupefiat în ultimele zile la tentative de mascare a unor nereguli (pe care le consider ca fiind inerente într-o instituţie mamut) din Armată prin acuzaţii gratuite de implicare a politicului, cu bătaie directă, ca să nu zic acuzaţii directe, la adresa PNL şi a premierului Tăriceanu. Concret, este vorba de scandalul declanşat în jurul contractului sau contractelor dintre firmele domnului Tofan şi Armată. Nu mă pronunţ pe fond, pentru că nu cunosc amănunte privind acest subiect şi nici nu am nici vreo atribuţie în acest sens. Nu sunt însă deloc de acord cu declaraţiile cu tentă clar politică şi cu insinuările făcute de protagonişti ai acestui scandal şi de către unii lideri politici. Într-o primă fază, una dintre părţile din contract(e), domnul Tofan după dezvinovăţirile de rigoare (repet, nu le comentez, pentru că ţin de fondul problemei şi există organe abilitate care desfăşoară cercetări), susţine că totul nu este decât o răfuială politică. Domnul Tofan afirmă cu nonşalanţă că ancheta DNA demarată vineri împotriva fostului şef al Marelui Stat Major, generalul Eugen Bădălan, reprezintă o urmare directă a faptului că preşedintele dăduse verde, cu o zi înainte, cercetării penale în ceea ce-l privea pe ministrul apărării. O aluzie directă la premierul Tăriceanu, pentru că anterior respectivul domn Tofan afirmase că ministrul Atanasiu "este omul premierului", care, acum, chipurile s-a răzbunat pe generalul Bădălan, care "este omul lui Băsescu". Iată, deci, o primă încercare de a arunca în zona politicului un scandal pur economic, cu care nici premierul şi nici ministrul apărării nu au nici o legătură. Dar pentru ca lucrurile să fie bine "înţelese", iese la rampă şi cealaltă parte implicată, generalul Bădălan. Ieri, într-o conferinţă de presă, în loc să ia poziţia de drepţi şi să recunoască, în spiritul corectitudinii care trebuie să-l caracterizeze pe un militar, că se află în culpă, generalul Bădălan a politizat cazul. "Cred că asistăm în România la atacul împotriva celor două Turnuri Gemene simbolice ale românilor: Armata şi Biserica. Nu ştiu cine are acest interes. Rămâne de văzut", a declarat generalul Bădălan. Imediat însă respectivul general spune că "ideea retragerii trupelor române din Irak, idee promovată de premierul Tăriceanu şi de ministrul Atanasiu, fără aprobarea CSAT", reprezintă o implicare politică. Deci, şi generalul Bădălan arată cu degetul într-o direcţie fără nici o legătură cu subiectul. Dar arată greşit, pentru că ideea retragerii din Irak a fost anterioară dezbaterii din CSAT. Deci, şi generalul Bădălan încearcă, să abată atenţia de la o posibilă infracţiune economică spre zona politicului. Ţinând cont că a ocupat cea mai importantă funcţie executivă din Armată şi de faptul că încearcă să politizeze un scandal economic în care este parte, consider că generalului Bădălan nu trebuie să i se aprobe cererea de trecere în rezervă, ci să fie pus la dispoziţie, pentru a da socoteală în faţa legii îmbrăcat în haină de militar. PS Un singur adevăr a spus generalul Bădălan la conferinţa de presă de luni: "nu aveam bani (Armata - n.a.) să ne plătim furnizorii, nu aveam bani să ne echipăm soldaţii care plecau în misiuni externe". Ministrul Atanasiu nu a fost crezut când a făcut afirmaţii similare, în contextul ideii retragerii trupelor române din Irak. |



