Rareş Şerban Mănescu
Rareş Şerban Mănescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 aprilie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.47/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 aprilie 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.37 Rareş Şerban Mănescu - intervenţie privind Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria, 2007-2001;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Reprezentanţii României şi Bulgariei au aprobat, la nivel tehnic, Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria, 2007-2013.

Acest program îşi propune să stimuleze cooperare în regiunea de graniţă, în domenii diverse, precum: infrastructura de transporturi, informatică şi comunicaţii, protecţia mediului înconjurător, dezvoltarea economică şi socială, prin crearea de parteneriate durabile înte actorii de pe ambele laturi ale frontierei.

Salutăm efortul autorităţilor române şi considerăm că interconectarea teritoriilor şi întărirea competitivităţii regiunii transfrontaliere, a dezvoltării sale coerente şi durabile prin valorificarea potenţialului social, economic şi de mediu reprezintă o prioritate pentru ţara noastră în această perioadă postaderare.

Beneficiari direcţi, eligibili pentru finanţare, sunt autorităţi ale administraţiei publice regionale şi locale şi unităţile subordonate acestora, ADR-uri, agenţii de mediu, agenţii de transport, direcţii pentru situaţii de urgenţă, universităţi, institute de cercetare, ONG-uri, camere de comerţ.

Cred că acest proiect va contribui într-o măsură importantă la dezvoltarea celor şapte judeţe de la graniţă, respectiv: Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Constanţa şi va reprezenta un avantaj direct pentru cetăţenii ţării noastre.