Ioan-Nelu Botiş
Ioan-Nelu Botiş

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 octombrie 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.136/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 octombrie 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.38 Ioan-Nelu Botiş - declaraţie politică legată de "Creşterea plafonului subvenţiei pentru încălzirea locuinţelor";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Creşterea plafonului subvenţiei pentru încălzirea locuinţelor"

Reprezint vocea cetăţenilor municipiului Bistriţa în Parlamentul României şi transmit ori de câte ori este cazul atât mulţumirile, cât şi neajunsurile din viaţa de zi cu zi a bistriţenilor.

În ultima perioadă am constatat că tot mai multe persoane sunt nemulţumite de diminuarea cuantumului la subvenţia de energie termică de la 615 la 425 lei.

În plină criză economică şi în faţa unei ierni care nu se anunţă a fi foarte blândă, nu este momentul de a reduce ajutorul de încălzire, ajutor pe care se bazează mii de familii din întreaga ţară.

Astfel că, solicit Guvernului României să revină la Ordonanţa de urgenţă nr.106/2009 prin care s-au stabilit procentele de compensare pentru factura de energie termică în funcţie de venitul pe membru de familie.

Din funcţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială solicit Guvernului României creşterea plafonului ajutorului de încălzire pentru perioada noiembrie 2009 - martie 2010 la 700 lei venit net mediu lunar pe membru de familie, pentru a asigura un nivel decent de protecţie socială.

În situaţia în care Guvernul rămâne pe poziţia stabilită iniţial prin OUG nr.106/2009, voi propune în plenul Camerei Deputaţilor o iniţiativă legislativă sau un amendament la Ordonanţa de aprobare prin care să mărim plafonul până la care se acordă ajutoarele pentru încălzirea locuinţelor la 700 lei.