Dezbateri parlamentare

Domnul Filip Georgescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi

La 5 martie 1970, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de Neproliferare Nucleară (semnat la 1 iulie 1968 de 43 de state), comunitatea internaţională a răsuflat uşurată. Necesitatea unui asemenea Tratat, iniţiat de Irlanda, în 1961, se impunea, întrucât efectele îngrozitoare ale celor două bombe atomice, care în 1945 pârjoliseră complet oraşele japoneze Hiroshima şi Nagasaki, planau încă puternic asupra omenirii, în condiţiile în care răspândirea armelor nucleare era încurajată de perioada războiului rece, iar posibilitatea izbucnirii unui conflict nuclear între SUA şi URSS era întru totul posibilă.

Prevăzut iniţial pentru o perioadă de 25 de ani, Tratatul de Neproliferare Nucleară a fost prelungit pe termen nelimitat, faptul în sine echivalând cu o hotărâre înţeleaptă, de însemnătate istorică. Din 1970, numărul statelor semnatare ale acestui Tratat au crescut continuu, ajungând astăzi la 190. Totuşi, în evoluţia relaţiilor internaţionale, unele state au găsit destule posibilităţi ca să ignore normele de neproliferare. Aşa se face că patru ţări asiatice au intrat pe uşa din dos a clubului statelor nucleare. Astfel, astăzi, nu mai puţin de opt ţări dispun de arsenale nucleare. Îngrijorător este faptul că alte două ţări din Asia, sfidând jurisdicţia internaţională în vigoare, au decis să-şi dezvolte capacităţi pentru realizarea de arme atomice. Este de-a dreptul de neînţeles că tocmai Asia, continentul care a simţit atât de cutremurător rigorile atomului dezlănţuit, devine adeptul cel mai înfocat al înarmării nucleare.

Omenirea nu şi-a pierdut însă speranţa. După mulţi ani de tratative sterile, după ameninţări şi embargouri inumane, Coreea de Nord, un adept îndârjit al folosirii energiei nucleare în scopuri militare, şi care a şi efectuat de curând un test atomic, promite, în sfârşit, să renunţe la principalul său reactor de la Yongbyon, pentru îmbogăţirea plutoniului, în schimbul unui ajutor energetic echivalând cu un milion de tone de petrol. Se pare că, în cele din urmă, raţiunea a învins şi în această dispută încrâncenată. Dar un alt pericol nuclear se proliferează ameninţător, tot în Asia. Este vorba de Iran, ale cărui autorităţi se ambiţionează să fabrice cu orice chip bomba atomică. Şi în acest caz, comunitatea internaţională trebuie să se implice într-un dialog politic, înţelept şi stăruitor, cu guvernul de la Teheran, pentru a demasca din faşă o posibilă catastrofă nucleară.

Ca să se ajungă însă la înţelegeri benefice pentru toată lumea, Casa Albă trebuie să renunţe la ideea bombardării instalaţiilor iraniere de îmbogăţire a plutoniului, iar autorităţile de la Teheran să pună capăt programului lor de înarmare atomică, pe cât de costisitor, pe atât de periculos pentru pacea în Orientul Mijlociu. În acelaşi timp, comunitatea internaţională trebuie să acţioneze cu toată fermitatea împotriva tentativelor, tot mai evidente, de militarizare a spaţiului cosmic. Puterea nucleară a secolului XXI este de pe acum înspăimântătoare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.