Marin Almăjanu
Marin Almăjanu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 martie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.44/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 martie 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.39 Marin Almăjanu - declaraţie politică: "Premierul Boc şi cosmetizarea economiei";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Marin Almăjanu:

"Premierul Boc şi cosmetizarea economiei"

De fiecare dată când trebuie să vorbească despre evoluţia economică a României, fie liber, fie în scris, premierul Boc dă lecţii de cosmetizare a realităţii din teren. Când ne vorbeşte nouă, românilor, despre ce ne aşteaptă în 2010 sau când trimite Comisiei Europene sau FMI vreun raport, domnul Boc nu-şi poate ţine în frâu pornirile super-optimiste şi nu poate prezenta realitatea economică autohtonă în stare naturală, fără utilizarea unor straturi groase de farduri, din trusa guvernamentală.

În timp ce premierul vine iar cu nota sa euforică în ceea ce priveşte datele economice ale României, Comisia Europeană îi atrage atenţia că depăşeşte graniţa dintre vis şi realitate. Astfel, CE atrage atenţia că o serie de ţinte incluse în Programul de Convergenţă al României pentru perioada 2009-2012, aprobat săptămâna trecută de guvern şi trimis spre avizare la Bruxelles, precum şomajul, inflaţia sau deficitul bugetar, pentru 2010, sunt mai degrabă nerealiste.

Scăderea ratei şomajului la 7,7% în acest an, anticipată de guvernul Boc-Udrea în Programul de Convergenţă, pare o ţintă mai degrabă optimistă în contextul etapei incipiente în care se regăseşte procesul de relansare economică, avertizează CE.

"Este posibil ca România să aibă anul acesta un deficit bugetar mai mare de 5,9% din p.i.b., aşa cum s-a angajat faţă de FMI. În plus, Guvernul nu a prezentat măsurile prin care va reuşi să reducă deficitul bugetar la sub 3% din p.i.b., în 2012", avertizează forul comunitar.

Dar, domnul Boc şi al său Guvern au mers şi mai departe cu minciuna, de data aceasta, prin omisiune: au scos din Programul de Convergenţă scenariul de risc, în care se vorbea despre un şomaj de 9% şi de o creştere economică de puţin peste 0% din p.i.b., dar şi capitolul intitulat "Riscuri fiscale şi bugetare" şi au trimis Comisiei doar cele mai frumoase cifre, pe care le-au putut inventa peste noapte. Şi astfel, domnul Boc a înlesnit prin manevrele sale obişnuite, de mare magician abracadabrist, dispariţia unor capitole din Programul de Convergenţă, pregătit la Palatul Victoria iniţial. Aşa cum era de aşteptat, premierul Boc a uitat să le prezinte celor din Comisia Europeană şi partea proastă a lucrurilor, rupând paginile cu pricina, probabil într-un moment de amnezie...pentru că acesta nu a ezitat să susţină ulterior, atunci când criticile CE au început să curgă şi în presa internă, că dumnealui a vorbit doar despre cifrele cu care s-a pus de acord împreună cu FMI şi Banca Mondială.

Despre orice ne poate vorbi premierul Boc, şi nouă, şi oficialilor europeni, cu o vervă de nedescris, numai despre haosul creat în economia românească şi rezultatele dezastruoase pe care le-a obţinut, graţie slabelor guverne pe care le-a condus şi a lipsei totale de profesionalism şi a diletantismului de care au dat dovadă majoritatea miniştrilor giraţi de acesta, nu va putea niciodată.