Dezbateri parlamentare

Domnul Dumitru Avram:

"C.E.C. - banca de suflet a românilor"

După jaful de proporţii inimaginabile săvârşit de partidele marii corupţii, aflate la putere în vălmăşagul de după decembrie '89, care a aruncat ţara în jungla politicianismului sălbatic, în anarhia legislativă şi haosul economico-social fără sfârşit, guvernul portocaliu a pus pe taraba privatizării scandaloase şi C.E.C.-ul, ultimul nostru pilon financiar-bancar, aplicându-le românilor încă o măciucă în moalele capului. Creată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în 1864, în scopul de a promova în circuitul economic fondurile nefructificate ale instituţiilor judecătoreşti, dar şi pentru ca statul să dispună de un organism de credit la care să apeleze în caz de criză financiară, Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.) a devenit, în acelaşi timp, un mijloc accesibil pentru milioane de oameni, dornici să-şi păstreze disponibilităţile băneşti în condiţii sigure şi avantajoase.

De-a lungul existenţei sale, C.E.C.-ul a devenit o adevărată şcoală de cultivare a spiritului de economisire în rândul populaţiei, de la copilul de şcoală care, rămânând zilnic în buzunar cu câţiva bănuţi, din ceea ce părinţii îi ofereau pentru covrigul de dimineaţă, se grăbea să-i depună la sfârşit de săptămână pe libretul personal, până la muncitorul sau ţăranul obişnuit, altădată, să-şi arunce banii care îi prisoseau (destul de puţini şi în puţine cazuri) pe tejgheaua cârciumarului. Prin relaţiile sale corecte cu depunătorii, Casa de Economii şi Consemnaţiuni (dividende avantajoase şi credite cu dobânzi rezonabile) s-a impus, alături de Biserică, Şcoală, Primărie ori Judecătorie şi Dispensar, drept una din instituţiile indispensabile societăţii româneşti, fiind considerată, pe bună dreptate, "Banca săracului". Prin statutul său, C.E.C.-ul se bucură de o poziţie specială în sistemul bancar autohton, ocupând locul şapte în topul activelor bancare ale ţării, din care deţine 4,4%. Această instituţie, în care lucrează, încă, 9.000 de salariaţi, are 1.400 de filiale (din care 850 în mediul rural) deservind trei milioane de clienţi, zece mii dintre aceştia fiind persoane juridice.

În prezent, Casa de Economii şi Consemnaţiuni are o cotă de piaţă de 5,9% şi un capital social de 1.500 miliarde de lei. Iată însă că acel cataclism din decembrie '89 avea să se abată implacabil şi asupra acestei instituţii. De fapt, C.E.C.-ul intrase de mult în vizorul marilor mafioţi, care în ultimul deceniu au pus pe butuci întregul sistem bancar românesc. Este de notorietate escrocheria prin care şarlatanii aduşi în prim-planul vieţii politico-economice de guvernarea CDR-istă au atras, în mod ilegal, mari sume de bani de la C.E.C. pentru a "garanta" depunerile la Fondul Naţional de Investiţii, ca mai apoi să înşface întregul pot, fără ca justiţia să-i pedepsească pe capii acestei megaescrocherii. N-a murit atunci, dar spre sfârşitul lunii viitoare, când va fi anunţat câştigătorul licitaţiei, ceasul acestei tradiţionale instituţii bancare româneşti se va opri pentru totdeauna. Nici nu-i de mirare dacă ne gândim că, de 16 ani, tot ce a funcţionat cât de cât normal în ţara noastră - obiective economice, instituţii bancare, de învăţământ, sănătate, ştiinţă şi artă - a fost dereglat şi distrus.

Ce se va întâmpla cu acea armată de funcţionari oneşti şi destoinici din cadrul C.E.C.? Mulţi vor intra în şomaj, fiindcă noul proprietar, ca orice patron capitalist, va declanşa de la bun început o campanie de austeritate în domeniul cheltuielilor, dornic să-şi amortizeze cît mai repede investiţia. Multe oficii ale C.E.C.-ului, mai cu seamă cele din zonele mai puţin dezvoltate, vor pune lacătul la uşă. Şi încă o întrebare neliniştitoare: oare frumoasa clădire a C.E.C.-ului (sediul central de pe Calea Victoriei), ridicată între anii 1896 şi 1900 pe locul unei foste proprietăţi a domnitorului Constantin Brâncoveanu, după proiectul arhitectului francez Paul Gottereau, acelaşi ilustru reprezentant al artei monumentale care a conceput Biblioteca Universitară, nu va fi înghiţită de vreun mastodont de beton şi sticlă, dintre aceia care au început să polueze, de la o vreme, imaginea urbanistică a Bucureştilor?