Dezbateri parlamentare

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Anarhia democraţiei şi rebelul din fiecare"

În acest sfârşit de octombrie, se împlineşte un an de când Parisul era asediat de tineri revoltaţi. După un an, aceste evenimente sunt rememorate la Paris tot prin violenţă. La un an după ce Franţa a şocat lumea, în sens negativ, Budapesta stă sub semnul revoltei populare. În aparenţă, cauzele sunt diferite; în esenţă, vorbim despre aceeaşi stare de nervozitate din partea unei mase de oameni care reacţionează la un anumit stimul. Vorbim despre frustrări cumulate, despre sămânţa de revoltă din fiecare, de mesaje extremiste care, pe termen lung, au efecte dramatice pentru societate. Dacă acum un an tinerii din suburbiile franceze au dat foc miilor de maşini din cartierele oraşelor importante din Franţa pentru că doi semeni de-ai lor au murit urmăriţi de poliţie, la Budapesta revolta a fost stârnită de câteva declaraţii iresponsabile ale prim-ministrului ungar care a recunoscut că a minţit în campania electorală. În mod normal, vorbim despre două întâmplări care, fără anumiţi factori, ar provoca eventual ceva titluri mai incendiare de ziar, reacţii de tot felul, dar în nici un caz o revoltă populară de asemenea anvergură. Cu atât mai puţin într-o ţară membră UE, cu democraţie consolidată.

De data aceasta, pare mai intrigant faptul că revolta populară se întâmplă atât de aproape de noi, într-o ţară care a fost un candidat model la Uniunea Europeană şi care a intrat în acest grup în anul 2004, fiind pentru noi un model pozitiv. Mai mult decât atât, ni s-a arătat de fiecare dată cu degetul, în mod laudativ, către Ungaria, ca un exemplu de societate integrabilă UE. Şi nu mă îndoiesc că este aşa. Pe de altă parte, aceste manifestări de violenţă ne amintesc nouă, românilor, de un moment nu tocmai îndepărtat, pe care l-am trăit cu toţii, înspăimântaţi, unii la televizor, alţii în stradă - evenimentele sângeroase din decembrie 1989. Sau, de ce nu, de demonstraţiile de forţă ale minerilor, din anii '90, care ne-au adus pe canalele de ştiri din întreaga lume.

Fiind cel mai puţin rău dintre sistemele politice inventate în lume, dar şi cel mai complex, democraţia aflată la baza unei guvernări, s-a dovedit, în istorie, a avea scăpări cauzate tocmai de permisivitatea, libertatea care îi sunt intrinseci. Ceea ce am văzut cu toţii la Paris, apoi la Budapesta, este deopotrivă şocant, greu de crezut, dar sunt evenimente care ar trebui să ne provoace la o regândire a mediului public din România.

După 45 de ani de simţăminte sociale refulate, România post-decembristă a devenit un spaţiu în care "ce-i în guşă, şi-n căpuşă". S-a vorbit pe un ton din ce în ce mai ridicat, cu mesaje din ce în ce mai usturătoare, şi mă refer aici doar la domeniul politicului... Loviturile sub centură au devenit un mod de a fi, pentru a exista. Un ziarist remarca zilele trecute că, în România zilelor noastre, dacă nu eşti un personaj senzaţional sau unul negativ, nu exişti ca om politic. O spunea un lider de opinie care conduce un ziar...

Revenind de unde am plecat, vreau să avertizez că nu trebuie să uităm nici o secundă că suntem într-o continuă construcţie a democraţiei noastre. Prin acţiunile mediului politic, precum şi prin atitudinile adoptate de mass-media, o populaţie poate fi transformată uşor într-un butoi de pulbere. Oricât de primitivă ne-ar părea noţiunea de revoltă populară, ea a căpătat o nouă dimensiune, mult mai sângeroasă, în lumea modernă: vorbim de instituţii publice asediate, de maşini incendiate, de oameni ucişi şi de lupte de stradă...

Sunt un adept înfocat al spectacolului politic, la care uneori particip direct. Nu voi fi de acord, însă, niciodată, cu atitudinile extreme, cu intoleranţa în discurs sau cu atacurile publice la persoană. Felul în care noi creăm scena publică devine, indiscutabil, un factor de stabilitate, respectiv instabilitate pentru mediul social. Creditarea la un nivel mare a unor lideri extremişti în sondajele de opinie este cea mai bună dovadă a nevoii de rebeliune socială. A ignora aceste aspecte şi a da apă la moară, conştient sau inconştient, este echivalent cu a ne condamna la un risc crescut de anarhie.