Emil Radu Moldovan
Emil Radu Moldovan

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 februarie 2008

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.4/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 februarie 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.40 Emil Radu Moldovan - declaraţie politică intitulată "Asuprirea românilor";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Emil Radu Moldovan:

Declaraţie politică intitulată "Asuprirea românilor".

În aceste zile se văd foarte bine rezultatele politicii partidelor de dreapta din România, care s-au perindat la putere în ultimii trei ani. Totul merge din rău în mai rău, viaţa românului simplu este pe zi ce trece tot mai grea, datorită avalanşei scumpirilor care îl loveşte în ultima perioadă, odată la câteva luni, din ce în ce mai năprasnic.

Iar guvernul, în acest timp, ce face sau, mai bine zis, ce ar trebui să facă şi nu face? Strategii şi politici coerente de guvernare pe termen mediu şi lung, pentru bunăstarea populaţiei, ar trebui să facă, dar în practică nici nu se pune problema de aşa ceva, deoarece, de trei ani, de când România este condusă de dreapta, politicile sociale sunt lăsate la voia întâmplării şi sunt doar o reacţie la valul de scumpiri, pentru a-i mai da omului o gură de oxigen, ca să mai respire ceva timp, dar nicidecum pentru a contribui la însănătoşirea lui.

Toată atenţia şi interesul lor s-a canalizat spre oamenii de afaceri, care în aceşti ani au crescut cât alţii în şapte, datorită politicilor şi măsurilor economice, precum cota unică, care, însă, dacă într-o parte a creat bunăstare, în cealaltă parte, printre oamenii cu venituri mici, a creat premise pentru o sărăcie durabilă. Astfel, se poate afirma că în aceşti ani de guvernare de dreapta omul cu venituri mici şi medii din această ţară a fost pur şi simplu lăsat de izbelişte, grijile şi problemele lui nu au contat. Ba, mai mult chiar, ori de câte ori era nevoie de umplerea unui gol la buget, se creau noi şi noi taxe, care se puneau în cârca oamenilor săraci şi de condiţie medie din această ţară.

Aşa stând lucrurile, guvernele de dreapta din ultimii ani au devenit pentru românul simplu, prin politicile lor dezastruoase, o forţă de asuprire.