Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 iunie 2011
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.79/2011
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 iunie 2011 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 iunie 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.40 | Călin Potor - declaraţie politică: - "Bilanţ negru la Ministerul Muncii"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Bilanţul negru la Ministerul Muncii" În mod categoric, nu avem niciun fel de aşteptări de la noul ministru al muncii, familiei şi protecţiei sociale, Sebastian Lăzăroiu. Probabil că nu va fi decât un simplu executant, care aplică directivele de la Cotroceni şi pe cele primite prin Guvernul României de la Fondul Monetar Internaţional. Numirea lui Lăzăroiu nu are nicio legătură cu Ministerul Muncii, ci este o formă de propulsare în spaţiul politic a unui apropiat al preşedintelui şi cel mult o soluţie de avarie. PD dovedeşte încă o dată cu nu are oameni capabili, profesionişti care să fie numiţi în fruntea ministerelor. La Ministerul Muncii era nevoie de un specialist în politici sociale, nu de un sol al preşedintelui. Nu credem că Sebastian Lăzăroiu are capacitatea gestiunii unei zone atât de complicate şi cu probleme reale, cum este cea a muncii şi protecţiei sociale. Bilanţul de până acum al Ministerului Muncii este unul negru. Actuala putere a operat o distrugere deliberată a sistemelor publice, inclusiv cel social. Aproape tot ce trebuia tăiat s-a tăiat: salarii, sporuri, indemnizaţii, ajutoare sociale, de încălzire etc. Pensiile au fost îngheţate, iar cele peste 740 de lei au fost diminuate cu contribuţia de 5,5% pentru sănătate. În acest moment, în România peste cinci milioane de persoane trăiesc sub gradul minim de sărăcie, iar la acestea se vor adăuga în curând încă un milion şi jumătate de persoane. Nu în ultimul rând, adoptarea noului Cod social va limita accesul la protecţie socială, deşi România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte asistenţa socială, asistenţa medicală, precum şi la cuantumul pensiilor şi a salariilor. |



