Dezbateri parlamentare

Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf:

În această săptămână nu voi vorbi de Congresul PDL care a avut loc la sfârşitul săptămânii, pentru că rezultatul acestuia era aşteptat să asigure o continuitate în reformele statului, indiferent care ar fi fost rezultatul votului final.

Vreau să aduc însă în atenţia dumneavoastră un cumul de situaţii cu un potenţial important pentru sistemul de educaţie din România şi, evident, pentru situaţia elevului român.

În primul rând, trebuie să evidenţiez un contrast puternic între România şi Uniunea Europeană şi în ceea ce priveşte abordarea educaţiei şi sănătăţii fizice şi psihice a elevului.

Spre exemplu, săptămâna trecută, o ţară întreagă s-a minunat şi chiar a râs de ideea conducerii Liceului Teologic Baptist din Timişoara de a-i pune pe elevi să jure în scris în faţa lui Dumnezeu că nu vor copia la teză. Situaţia, departe de a fi hilară, poate fi simptomatică pentru incapacitatea cadrelor didactice de a menţine o minimă disciplină educaţională în sala de clasă.

Prin contrast, Consiliul Europei abordează educaţia dintr-o perspectivă pe care noi am considera-o cel puţin superficială, însă pe care ţările occidentale o tratează cu toată seriozitatea: sănătatea elevilor pe termen lung. Consiliul Europei analizează în această perioadă emiterea unei directive europene prin care telefoanele mobile şi dispozitivele Wi-Fi (reţea de internet fără fir) să fie interzise în instituţiile de învăţământ din întreaga Europă. Să fie aceasta din cauză că metoda jurământului nu a funcţionat în cazul fraudei intelectuale din clasă, anume copiatul? Dimpotrivă, principala raţiune a unei astfel de directive vizează sănătatea elevilor. Studiile sunt încă controversate, însă există date serioase prin care se demonstrează că radiaţiile emise de telefoanele mobile pot afecta pe termen lung sănătatea elevilor, cu atât mai mult cu cât aceste dispozitive sunt prezente în număr foarte mare în şcoli.

Sunt sigur că o astfel de decizie, dacă ar fi trebuit să fie impusă în şcolile din România, ar fi stârnit un val imens de nemulţumiri, chiar din partea părinţilor (ca să nu mai vorbim din partea elevilor), argumentul fiind dreptul la comunicare al copiilor.

Cred că o astfel de măsură s-ar impune în România din cel puţin două motive: mai întâi pentru că, într-adevăr, sănătatea copiilor este pusă în pericol din cauza utilizării excesive a telefoanelor mobile; în al doilea rând, o astfel de măsură ar avea şi un rol de civilizare, dacă doriţi, pentru că s-ar interzice folosirea telefoanelor mobile ca mijloc de fraudă intelectuală (copiatul!), dar şi ca mijloc de încurajare a unor acte antisociale. Există nenumărate cazuri în care fie profesorii au fost intimidaţi şi filmaţi de elevi sau chiar elevi care manifestau comportamente clar antisociale şi pe care le filmau pentru a fi postate pe internet. Mai mult, problema este clar de educaţie a părinţilor, pentru că nu sunt puţine cazurile în care chiar părinţii îşi sună copiii în timpul orelor.

La ora actuală, acceptul sau interdicţia de a fi folosite telefoanele mobile în şcoli aparţine fiecărei instituţii de învăţământ în parte, prin regulamentul de ordine interioară.

Cred, însă, că şi în acest caz concret, armonizarea legislaţiei româneşti cu cea europeană se impune cu celeritate pentru sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a elevilor şi copiilor noştri.