Dezbateri parlamentare

Domnul Aurel Olărean:

"Călin cel fără frică - ambiţiile unui prim ministru liberal"

Trebuie să recunosc că, politic vorbind, erodarea continuă a imaginii cabinetului Tăriceanu II reprezintă o miză, deloc de neglijat, în contextul în care alegerile bat la uşă. Domnul Tăriceanu nu are nevoie, acum, de un plus de discreditare fie ea chiar pe principii etico-morale sau de onestitate politică de partid. Acest Guvern a reuşit performanţa ca, într-un interval scurt, să se autotorpileze singur prin contraperformanţe economice cu consecinţe dramatice reflectate, mai ales, prin prăbuşirea galopantă a monedei naţionale. Politica economică a actualului Guvern s-a dovedit a fi una falimentară. Practic, în România, de ceva timp nu se mai produce aproape nimic. Şi dacă nu produci, nu exporţi. Şi dacă nu exporţi, nu încasezi valută. Şi tot aşa...până când deficitul de cont ajunge la valori astronomice şi moneda naţională o ia la vale. Balonul de săpun cu aprecierea masivă a leului pe perioada verii, s-a dezumflat la fel de rapid cum a şi crescut. Ca să iei în calcul la aprecierea monedei naţionale sumele de valută aduse în ţară pe perioada concediilor de bieţii muncitori români din străinătate, este o aberaţie şi astfel de comunicate oficiale frizează inconştienţa. Guvernul Tăriceanu II a anunţat, triumfalist, performanţa economică, uitând, însă, să ne şi arate unde se ascunde. Consecinţele sunt vizibile: preţurile au luat-o razna, iar apogeul scumpirilor este aşteptat abia prin mai-iunie. Adică exact cand poporul este chemat la vot.

Plecând de la ideea impopularităţii domnului Tăriceanu, nu înţeleg încrâncenarea de care dă dovadă, pe plan politic, şi ambiţia de a juca până la capăt rolul politicianului fără frică, dispus să rişte totul pentru o idee. O idee poate fi bună sau nu, indiferent că este emanaţia minţii unui prim ministru sau a unui biet şomer, dar când se dovedeşte a fi rea, atunci trebuie corectată.

Şi-a asumat, din simpatii politice, rolul de a o propulsa pe doamna Norica Nicolai, fost procuror de Budeşti-Olteniţa, pe scaunul de şef suprem al justiţiei româneşti. A vrut să fie o săgeată aruncată în curtea Palatului Cotroceni. Dar când Preşedintele României, cel ales democratic de popor, a refuzat numirea explicând public şi motivele, a refuzat să aleagă calea dialogului. A ales, în schimb, calea unui război mediatic şi politic surd şi încrâncenat care ţine România, de luni de zile, fără un ministru al justiţiei. Nici chiar acum, când Curtea Constituţională, a tranşat fără dubii problema numirii doamnei Nicolai, domnul Tăriceanu nu a înţeles să aleagă calea dialogului. Chiar nu are Partidul Liberal alţi jurişti apţi pentru a fi nominalizaţi ? Sau, din ambiţia prostească de a-şi impune punctul de vedere, domnul prim ministru uită că interesul naţional primează în faţa interesului personal sau a celui de partid?

Este inadmisibil ca un prim ministru să trateze cu indiferenţă ameninţările rapoartelor pe justiţie şi să implice o ţară întreagă într-un război inutil a cărui singură miză este ,,ungerea,, unei persoane controversate în fruntea unui minister. Din păcate, orgoliile nemăsurate se platesc scump, dar în acest caz este România cea care va suporta consecinţele, nu domnul Tăriceanu sau partidul pe care încearcă să-l ridice mai presus de interesele naţionale.