Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 septembrie 2006
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.132/2006
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 septembrie 2006 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 septembrie 2006
| 1. | Intervenţii şi declaraţii politice ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.43 | Ion Luchian - susţinerea procesului declanşat în această vară de deconspirare a colaboratorilor fostei Securităţi; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Perioada vacanţei tocmai încheiate a fost una foarte agitată din punct de vedere politic, deconspirarea colaboratorilor fostei Securităţi ţinând capul de afiş, producând surprize mai mari sau mai mici pe scena politică. Din păcate, odată ce această deconspirare a luat amploare au apărut tot mai multe voci, unele ale unor politicieni altele ale unor aşa-zişi lideri de opinie, care susţineau că această acţiune de deconspirare se aseamănă cu teroarea declanşată de comunişti în anii 1950 şi că singurul ei scop este de a fi folosită în eliminarea adversarilor politici. Consider că un asemenea mod de a gândi constituie o jignire adusă zecilor de mii de români care şi-au pierdut viaţa în urma terorii declanşate de partidul comunist în anii 1950, murind ca trădători de neam pentru că au încercat să se opună unui regim criminal, neavând "şansa" de a munci ca nişte "buni români" la propăşirea şi apărarea intereselor statului român comunist, aşa cum ne spun că au făcut cei mai mulţi colaboratori ai Securităţii, deconspiraţi astăzi. Eu susţin în continuare că această deconspirare este binevenită, chiar dacă are loc cu o întârziere de 16 ani, pentru că nu putem funcţiona ca o societate normală, mai ales în contextul apropiatei noastre integrări europene, atât timp cât planează o suspiciune din partea majorităţii populaţiei asupra faptului că cei care deţin posturile cele mai importante în politică, afaceri, media sunt în fapt creaţii ale fostului sistem securisto-comunist. Însă, eu consider şi că această deconspirare nu trebuie să se oprească doar la informatori ai fostei Securităţi, pentru că până la urmă aceştia se aflau pe ultimele trepte ale sistemului, ci trebuie să îi aibă în vedere şi pe ofiţerii de Securitate şi mai ales pe foştii nomenclaturişti de diferite ranguri, pentru că de fapt aceştia erau cei care controlau inclusiv Securitatea. Vă mulţumesc. |



