Dezbateri parlamentare

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Noi condamnări ale româniei la cedo privind condiţiile de detenţie din închisorile româneşti"

Rolul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu constă doar în compatibilizarea normelor; aceasta îndeplineşte şi o funcţie proprie de legitimitate, pornind de la un ansamblu de valori care se impun atât judecătorului, cât şi legiuitorului care "supradetermină normele juridice", constituind prin aceasta referinţa ultimă.

În deplină concordanţă cu art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, "nimeni nu poate fi supus torturii, nici la tratamente sau pedepse inumane sau degradante." Această garanţie statuată de convenţie reprezintă un drept intangibil recunoscut. dreptul de a nu suferi un tratament contrar integrităţii şi demnităţii umane este un atribut inalienabil al persoanei umane, bazat pe valorile comune ale tuturor patrimoniilor culturale şi sistemelor sociale moderne şi nu poate suferi nicio limitare sau derogare.

Este o realitate incontestabilă faptul că din 20 iunie 1994, când România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, statul român a fost constant reclamat la Curtea Europeană de la Strasbourg pentru încălcarea art. 3 din convenţie. Din acest punct de vedere, se poate constata o anumită tipologie a cauzelor împotriva României, pornind de la stările de fapt şi de la constatările Curţii.

Din perspectiva acestei tipologii, invoc din multitudinea de hotărâri CEDO contra România, o cauză determinantă; în cauza Pantea contra România (2003), constatând violarea art. 3 de către statul român, Curtea a reiterat obligaţia pozitivă a autorităţilor de a proteja integritatea fizică şi psihică a persoanei, obligaţie incidentă în cazul persoanelor deţinute. De asemenea, Curtea Europeană a drepturilor omului a subliniat faptul că "a trata orice persoană privată de libertate în mod uman şi respectându-i demnitatea este o regulă fundamentală cu aplicare universală, aplicare care, în consecinţă, nu poate să depindă de resursele materiale ale statului parte."

Recent, în data de 5 aprilie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit violarea art. 3 din convenţie în cauza Akbar contra România, statul român fiind condamnat la plata sumei de 16. 000 de euro pentru condiţiile de detenţie (suprapopularea celulelor din Penitenciarul Rahova şi inadecvata asistenţă medicală pentru deţinuţi din partea penitenciarului).

La o săptămână distanţă de cea mai recentă condamnare, Akbar contra România, la 12 aprilie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat din nou statul român pentru condiţiile de detenţie, în cauza Flămînzeanu contra România (nr. 56664/08) şi a dispus acordarea de către statul român a unei sume de 10.000 de euro, cu titlu de daune morale. În ceea ce priveşte Penitenciarul Jilava, Curtea face apel la Rapoartele Comitetului European pentru Prevenirea Torturii din februarie 1999, respectiv iunie 2006, dar şi la rapoartele Biroului Comisarului pentru Drepturile Omului (din septembrie 2004), în sensul în care acele condiţii de detenţie sunt prezentate ca fiind "deplorabile", "alarmante", "uimitoare".

Cel mai recent, în data de 3 mai 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat o nouă condamnare în sarcina statului român, în cauza Todireasa contra România, privind condiţiile de detenţie, obligând România la plata sumei de 13.000 de euro, cu titlu de daune morale reclamantului. Gheorghe Costică Todireasa, deţinut în penitenciarul Jilava, a reclamat statul român la CEDO, în baza articolului 3 din convenţie, invocând condiţiile grele de încarcerare: celule supraaglomerate, igiena deplorabilă şi prezenţa şobolanilor, a păduchilor şi a altor insecte.

aceste condamnări succesive ale statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului constituie un semnal de alarmă pentru garantarea, protejarea şi recunoaşterea drepturilor omului, dar şi asupra condiţiilor de detenţie în acord cu prevederile Convenţiei şi cu tendinţele jurisprudenţiale ale Curţii Europene. Deşi s-au realizat o serie de reforme importante în materia organizării sistemului penitenciar românesc, nu trebuie ignorate exigenţele concrete ale condiţiilor de detenţie, în executarea pedepselor, în acord cu principiul demnităţii umane şi cu limitele prevăzute expres de art. 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Executarea unei pedepse privative de libertate nu trebuie să conducă la dezumanizarea omului, ci, dimpotrivă la reabilitarea condamnatului pentru a fi mai apoi reintegrat în viaţa publică. De aceea trebuie să susţinem în continuare reforma sistemului penitenciar românesc, în acord cu respectarea demnităţii umane şi a drepturilor omului, recunoscând faptul că pedeapsa privativă de libertate are menirea de a asigura restabilirea ordinii de drept ce a fost încălcată prin săvârşirea unei infracţiuni.