Dezbateri parlamentare

Domnul Ion Dumitru:

"România şi PIB-ul"

Creşterea economică, respectiv PIB-ul pe locuitor, reprezintă fără îndoială unul din cei mai importanţi indicatori macroeconomici care se utilizează în analizele economice privind eficienţa economică, construcţia bugetului de stat, comparaţia cu alte ţări, precum şi în stabilirea obiectivelor de viitor ale dezvoltării economico-sociale a unei ţări.

Diminuarea PIB-ului şi, mai ales a PIB-ului pe locuitor, reflectă slăbirea potenţialului economic al ţării, precum şi reducerea substanţială a cererii pe piaţa internă. Aceste fenomene conduc, la rândul lor, la dezechilibrul balanţei comerciale şi de plăţi externe, la desfiinţarea unui număr însemnat de locuri de muncă, la creşterea şomajului şi în ultimă instanţă la extinderea şi accentuarea sărăciei, precum şi a excluderii sociale, lucruri ce se întâmplă în acest moment în România.

În politica lor economică, guvernele caută, în condiţiile cuceririlor tehnologice contemporane, ale concurenţei şi ale proceselor de globalizare, să găsească căi adecvate pentru creşterea economică şi apropierea de nivelurile performante în acest domeniu pe plan mondial, lucruri care nu se întâmplă în România în acest moment.

Banca Mondială publică în fiecare an un atlas în care sunt prezentate şi sintetizate pentru circa 210 ţări şi teritorii, printre altele, datele privind PIB şi PIB pe locuitor exprimate în dolari, în condiţii comparabile, precum şi rata creşterii reale a acestor indicatori pe diverse perioade.

Locul României în acest atlas este însă unul modest, depăşeşte poziţia 62.

Chiar dacă s-ar adopta pentru România, pentru viitor, un ritm mediu de creştere de 6% a PIB-ului, ceea ce este o ipoteză puţin probabilă, iar celelalte ţări şi-ar menţine ritmul mediu anual, egalizarea ar necesita o perioadă diferenţiată pe ţări, între 12 şi 71 ani.

România dispune de mari resurse umane calificate şi de inteligenţă, precum şi de resurse materiale. Folosirea pragmatică a acestora, combinată cu cea a resurselor financiare interne şi europene, precum şi cu un management modern, cu profesionalism şi cu o bună planificare şi fundamentare macroeconomică, constituie premisele esenţiale pentru apropierea (dacă nu egalizarea) treptată a nivelurilor de dezvoltare de ale ţărilor membre ale Uniunii Europene, pentru crearea de locuri de muncă, pentru un nivel decent de trai al populaţiei.

Cu speranţa că n-au asurzit în România toate urechile datoare să audă ce-i de auzit, trag încă o dată un semnal de alarmă.