Smaranda Eugenia Ionescu
Smaranda Eugenia Ionescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 februarie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.18/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 februarie 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.45 Smaranda Ionescu - intervenţie cu privire la "creşterea sărăciei sub actuala guvernare a PSD";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Smaranda Ionescu:

Decizia Comisiei de politică externă a Parlamentului European, de reorientare a negocierilor de aderare cu ţara noastră, adică monitorizarea României de către Uniunea Europeană, constituie un eşec lamentabil al politicii europene a tandemului Iliescu-Năstase şi este fără precedent pentru negocierile de aderare, atât ale ţării noastre, cât şi în istoria Uniunii Europene.

Să ne amintim, totuşi, că România a mai fost monitorizată de Consiliul Europei şi tot în timpul mandatului prezidenţial al lui Ion Iliescu şi al mandatului legislativ al aceluiaşi partid de guvernământ ca şi astăzi.

Actuala hotărâre de monitorizare severă a României de către Uniunea Europeană este determinată de neîndeplinirea criteriilor politice de către guvernarea Năstase, căreia îi sunt imputabile deficitul de democraţie şi legalitate, lipsa de reformă şi de independenţă a justiţiei, corupţia generalizată, lipsa libertăţii de opinie şi a mass-media, privatizări dubioase, nepotism, nerespectarea moratoriului privind adopţiile internaţionale, neaplicarea acquis-ului comunitar, starea de mizerie şi sărăcie generalizată din România etc.

La capătul a trei ani de guvernare Iliescu-Năstase, România nu mai îndeplineşte condiţiile politice fundamentale ale democraţiilor europene. Decizia Comisiei de politică externă a Parlamentului European este un avertisment grav pentru actuala guvernare, care, prin politica de minciuni şi neîndeplinire a propriilor angajamente pe plan intern şi internaţional, întârzie şi pune chiar în pericol integrarea europeană a României şi viitorul ţării noastre.

De aceea, este cu atât mai lamentabilă şi demagogică reacţia guvernanţilor români faţă de hotărârea Parlamentului European, pe care o consideră ca o victorie a Guvernului Năstase.

Această apreciere, pe cât de ridicolă, este, în acelaşi timp, jignitoare la adresa poporului român, care s-a pronunţat în marea sa majoritate, pentru aderarea ţării la Uniunea Europeană.

De altfel, însuşi Guvernul Năstase a declarat că integrarea europeană a României constituie o prioritate absolută, dar pe care nu a respectat-o însă, înşelând atât poporul român, electoratul său, cât şi organismele europene.

Este evident astăzi, după decizia Comisiei de politică externă a Parlamentului European, că România nu este un stat cu adevărat de drept şi nici cu o economie de piaţă funcţională. Judecând după tiparul guvernanţilor săi de astăzi, România este, din nefericire, considerată atât la Bruxelles, cât şi în alte părţi ale lumii, drept o ţară de oameni mincinoşi, fără ruşine şi fără onoare, ceea ce este o umilinţă pentru poporul român, iar în această situaţie nefericită ne-a adus politica externă duplicitară şi antinaţională a actualei guvernări Năstase.

Şi pe plan economic şi social, politica Guvernului Năstase este antiromânească şi antidemocratică. Justiţia este politizată, nereformată şi coruptă, iar nepotismul este în floare; corupţia a atins cote alarmante în toate sferele politicului şi administraţiei, încât a atras atenţia forurilor europene, inclusiv a diplomaţilor acreditaţi la Bucureşti, care au cerut în mod public Guvernului să ia măsuri de stopare a acestui flagel; poliţia este şi ea politizată, ineficientă şi coruptă, mass-media prezentând zilnic noi cazuri de mită, trafic de paşapoarte, de carne vie, crime, violuri, furturi etc. patronate de poliţişti; impozitele şi taxele sunt printre cele mai mari din Europa; multe dintre privatizări au fost netransparente şi ar trebui revizuite, aşa cum cerea recent şi ambasadorul american; şomajul se menţine la cote ridicate, iar o parte a forţei de muncă lucrează în economia subterană, ce deţine o pondere importantă în economia generală a ţării; sănătatea şi învăţământul se află în criză acută; sărăcia şi mizeria au atins cote alarmante; niciodată cetăţenii României nu s-au aflat în situaţia disperată ca astăzi, ajungând să se sinucidă, deoarece nu-şi mai pot plăti cheltuielile de întreţinere şi asigura medicamentele şi alimentele de bază, strict necesare traiului zilnic, datorită pensiilor şi salariilor de mizerie, precum şi măririi permanente a preţurilor; legile în România de astăzi se aplică în funcţie de clientela politică; licitaţiile pentru străzi şi drumuri sau alte unităţi publice se dau tot pe criterii clientelare, astfel încât banul public ajunge, în mare parte, în puşculiţa partidului de guvernământ (doar se apropie alegerile), iar lucrările sunt de cea mai slabă calitate şi trebuie refăcute tot din banii contribuabililor; lipsa de profesionalism şi eficienţă este evidentă în toate sferele administraţiei, datorită politicii de relaţii şi nepotism a actualului Guvern.

În puţinele mijloace de informare în masă independente, care au rămas neaservite Guvernului, oameni simpli îşi manifestă zilnic nemulţumirea şi indignarea faţă de politica guvernanţilor, afirmând că nu au făcut mai nimic pentru popor, ci doar şi-au umplut buzunarele şi s-au ghiftuit, asigurând bunăstarea doar pentru clientela lor.

Ţara nu se dezvoltă, iar sărăcia a crescut mult pe plaiurile mioritice, sub actuala guvernare a PSD.