Viorel Pupeză
Viorel Pupeză

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 octombrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.140/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 octombrie 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.45 Viorel Pupeză - declaraţie politică intitulată "Interesul naţional, o sumă a intereselor unor persoane?";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Viorel Pupeză:

"Interesul naţional - o sumă a intereselor unor persoane?"

Preşedintele Traian Băsescu, liderii partidelor politice, autorităţile guvernamentale, analiştii, reprezentanţii "societăţii civile" invocă permanent în discursurile lor interesul naţional şi dorinţa cetăţeanului. Acţiunea în folosul naţiunii a devenit un refren pe care clasa politică îl repetă atunci când iese la pescuit de voturi, dar pe care-l cântă pe tonalităţi diferite.

Din păcate, interesul naţional a devenit un şlagăr fals al acestui sezon preelectoral, cu prea multe cuvinte, dar fără armonie, care îi deranjează deja la ureche şi pe români, cei care ar trebui să fie beneficiarii acestei politici. Interesul naţional a fost aruncat într-un turn de fildeş despre care vorbeşte toată lumea, dar nimeni nu ştie ce înseamnă, deşi până la urmă ar trebui să constituie o aspiraţie spre bunăstare.

De fiecare dată când iniţiem o serie de demersuri, mult mai potrivit ar fi să ne întrebăm care este, de fapt, interesul României în acest moment. Pentru Partidul Social Democrat, răspunsul ar trebui să conducă spre promovarea şi susţinerea unor programe care să vină în sprijinul unor categorii de persoane vulnerabile, fie că ne referim la pensionari, agricultori etc. De interes naţional ar trebui să fie proiectul de buget pentru anul 2008, prin care să fie aduse plusuri pentru domenii ca: asistenţa socială, învăţământul, sănătatea etc., dar şi absorbţia fondurilor europene, care să determine soluţionarea unor probleme din zona infrastructurii, a protecţiei mediului, a întreprinderilor mici şi mijlocii. Acest lucru însă nu este simplu şi nu se poate face decât în condiţiile de stabilitate politică, lucru de care România nu a prea avut parte în ultima perioadă, iar rezultatele se văd.

Doar că acelaşi interes naţional şi voinţă a poporului au fost clamate şi ca argumente ale depunerii moţiunii de cenzură. Care popor? Cel care aşteaptă devansarea termenului de mărire a pensiilor, care are nevoie de subvenţii în agricultură, care vrea învăţământ de calitate şi servicii medicale la standarde europene sau cei mânaţi de orgolii şi dorinţe de preamărire? Chiar dacă iniţial s-a lansat ideea unui pact naţional, finalmente moţiunea s-a dovedit a fi doar o acţiune neproductivă, care a urmărit intrarea la guvernare pe uşa de la bucătărie. În toată această dispută, electoratul de stânga nu se mai regăseşte niciunde, pentru că nu i se mai oferă nimic, doar mişcări politicianiste şi inconsecvente.

Într-o politică făcută în beneficiul cetăţeanului nu ar trebui să diagnosticăm cancerul luptelor de promovare a micilor ambiţii personale. Politica interesului personal şi a intrigilor mărunte ar trebui să dispară, iar algoritmul şi clientelismul politic nu ar trebui să subordoneze competenţa şi profilul moral. Prea mulţi lideri ai politicii actuale, în loc să privească spre răspunderea pe care şi-au asumat-o, se uită mai cu atenţie spre scaunul pe care îl ocupă sau spre viitoarea urnă de vot, iar interesul de "grup de partid" primează în faţa celui general.