Ioan Oltean
Ioan Oltean

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2008

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.23/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.45 Ioan Oltean - informare privind începerea procesului de subvenţionare a producătorilor agricoli din fonduri UE;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Ioan Oltean:

Reprezentanţii sucursalelor locale ale APIA au început zilele trecute să trimită invitaţii producătorilor agricoli români pentru îndeplinirea formalităţilor necesare pentru primirea subvenţiilor acordate de Uniunea Europeană pe terenul agricol.

Din păcate, mulţi dintre aceştia nu vor beneficia de cei 50 de euro pe hectar din partea Uniunii Europene, datorită faptului că nu se pot încadra în regulile comunitare în materie de subvenţionare a agriculturii.

Pentru a putea obţine subvenţia comunitară, agricultorii trebuie să lucreze în proprietate cel puţin un hectar de teren, iar parcela să fie de minim 0,3 hectare.

În unele regiuni ale ţării, cum este Transilvania, ţăranii nu pot îndeplini aceste condiţii. Ca rezultat al conjuncturilor istorice, agricultorii transilvăneni, spre deosebire de cei din alte zone din România, sunt proprietarii unor suprafeţe mici de teren. Pământul este puţin şi fărâmiţat. În trecut, unitatea standard de măsurare a terenului agricol era iugărul, reprezentând echivalentul a 0,57 hectare.

În aceste condiţii, dacă un iugăr de teren lăsat moştenire se împărţea, de exemplu, la doi succesori, rezultau două parcele sub limita de 0,3 hectare supusă subvenţionării. Există nenumărate cazuri de astfel de parcele, de jumătate de iugăr, deci de un sfert de hectar. Proprietarii acestora sunt nedreptăţiţi, ei putând obţine subvenţia numai dacă se asociază cu proprietarul parcelei alăturate.

Evident, asocierea micilor proprietari este singura soluţie iar această asociere trebuie să fie cât mai simplă, şi nicidecum reglementată prin reguli birocratice.

De aceea, legiuitorul trebuie să se aplece asupra prevederilor Legii nr.36/2001 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu completările ulterioare.

Această lege impune norme dificil de respectat pentru producătorii agricoli, respectiv obligaţia de a se prezenta în faţa unui notar pentru încheierea actului de asociere.

Onorariul perceput de notar depăşeşte, în mod evident, posibilităţile de plată ale românilor de la ţară iar în unele cazuri depăşeşte chiar valoarea subvenţiei acordate.

În aceste condiţii, sunt de părere că sarcina de a atesta prin ştampilă încheierea unei asocieri ar trebui încredinţată şi secretarului localităţii în aria căreia se află terenurile în cauză.

În acest sens, voi depune o propunere legislativă de completare a Legii nr.36/2001 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură. Din nefericire, această completare nu va putea să compenseze în nici un fel sumele pe care micii proprietari le-au pierdut până în prezent.

Dacă Guvernul ar acorda mai multă atenţie problemelor reale ale cetăţenilor şi ar apleca urechea la sesizările acestora, astfel de situaţii - mărunte pentru domnii miniştri, dar importante pentru oameni - ar putea fi evitate.