Marius Iriza
Marius Iriza

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 februarie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.14/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 februarie 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.46 Marius Iriza - referire la problematica repatrierii Tezaurului României aflat la Moscova;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Marius Iriza:

În urmă cu aproximativ patru luni, printr-o interpelare, îi atrăgeam atenţia domnului prim ministru, Călin Popescu Tăriceanu, asupra problemei Tezaurului României aflat în "păstrare" de aproape 90 de ani în Rusia. Am primit din partea Guvernului, cu nr. 5/4938/C.P.T. din 12.07.2006, un răspuns tranşant: Institutul de Relaţii Economice Externe de la Moscova (VNIIVS) a fost desfiinţat. Am cerut atunci domnului Anca Eugen, ca de altfel şi Institutului de la Moscova, să-şi precizeze poziţia faţă de răspunsul primit şi în raport cu oferta de restituire integrală a cantităţii de 93,4 tone de aur către Banca Naţională a României, în cadrul proiectului promovat şi susţinut de Administraţia Prezidenţială de la Kremlin.

În luna august 2006, la Camera Deputaţilor, am avut o întâlnire cu reprezentantul Institutului de Relaţii Economice Externe din Moscova, domnul Alexander Dokychuk, cu domnul Liviu Trandafirescu, avocatul Institutului de la Moscova, şi cu domnul Eugen Anca. Am aflat cu această ocazie lucruri incredibile, care te fac să crezi că autorităţile române refuză, în mod nejustificat, oferta Moscovei de a repatria Tezaurul României. Ulterior, am intrat în posesia unui dosar voluminos, cu documente care dovedesc dorinţa fermă a Moscovei de a restitui Tezaurul României, fapt ce a devenit, în ultimul timp, nu doar o problemă economică, ci şi o chestiune de onoare.

În răspunsul domnului Călin Popescu Tăriceanu se preciza că Institutul de Relaţii Economice Externe de la Moscova (VNIIVS) a fost desfiinţat! Institutul de la Moscova mi-a comunicat că "există", şi nu s-a pus niciodată problema desfiinţării sale, a fost doar reorganizat, având în prezent sarcini sporite faţă de cele anterioare, printre care şi pregătirea viitoarelor cadre de conducere în administraţiile locale şi centrale din Federaţia Rusă. Personal cred că domnul prim-ministru a fost indus în eroare de către cei care i-au pregătit acest răspuns. Oare cine îl dezinformează pe domnul Călin Popescu Tăriceanu în această problemă şi cu ce scop?

Cine are interesul să menţină "în viaţă" o aşa-zisă "Comisie Mixtă Româno-Rusă pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României", atât timp cât partea rusă a declarat, încă din toamna anului 2005, că nu va mai participa la nici o şedinţă viitoare a acestei Comisii, deoarece nu are decât un rol pur istoric şi nu are nici un mandat de restituire? Cum vă explicaţi că delegaţiile României, participante la aceste sesiuni, consumă fonduri publice, fiind formate din 12 - 15 persoane, în timp ce partea rusă a fost reprezentată doar de 2 - 3 persoane? Cine controlează activitatea, bugetul şi rezultatele acestei comisii?

Duma de Stat, din cadrul Parlamentului Federaţiei Ruse, Comisia Mandatară, special înfiinţată pentru restituirea "aurului României", a decis încă din 1996 să se restituie cele 93,4 tone de aur către Banca Naţională a României.

Cum se explică faptul că partea rusă insistă să predea documentele şi mostrele de aur către Banca Naţională a României, conform adreselor nr. 357 din 25 august 2006 şi nr. 428 din 10 octombrie 2006, înregistrate la BNR cu nr. 26114 şi 30368, iar BNR refuză, pur şi simplu, să înceapă procedurile de preluare a documentelor originale de restituire a aurului României? Prin adresa nr. 207 din 10 octombrie 2006, semnată de domnul Adrian Mate, Şeful Cancelariei domnului Guvernator Mugur Isărescu, aflăm că BNR are desemnat un reprezentant în această Comisie Româno-Rusă, în condiţiile în care partea rusă a anunţat MAE din România că-şi încetează activitatea, întrucât scopul pentru care a fost înfiinţată comisia nu este cel avut iniţial în vedere.

Este cunoscut faptul că Moscova a restituit în ultimii 3 ani, tot pe cale privată, către Polonia, Cehia, Slovacia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Ucraina, Grecia şi Ungaria valorile materiale şi culturale pe care fiecare ţară în parte le-a reclamat Moscovei. De ce România nu merge pe aceeaşi cale pe care alte ţări au utilizat-o cu succes?

În prezent, datorită refuzului constant al autorităţilor româneşti pe parcursul ultimilor 10 ani, de când această ofertă este pe masa Preşedinţiei, Guvernului şi a BNR, partea rusă înclină pur şi simplu să ia o decizie definitivă, şi anume, să doneze întreaga cantitate de 93,4 tone de aur către o fundaţie de binefacere din Africa, aceasta şi ca răspuns la indiferenţa şi superficialitatea autorităţilor româneşti în această problemă, sau să accepte propunerea unor firme olandeze care au solicitat să preia ele întreaga cantitate de 93,4 tone de aur, care are o valoare de piaţă de 1,5 miliarde euro, şi cu care să finanţeze diferite proiecte economice şi comerciale în Europa, dar nu în România?

Dacă va fi aleasă de partea rusă una din cele două variante, care, în mod clar, nu serveşte intereselor României, cine va răspunde pentru lipsa de profesionalism cu care a fost abordată această problemă?