Scarlat Iriza
Scarlat Iriza

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 martie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.27/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 martie 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.48 Scarlat Iriza - intervenţie referitoare la "Modul de aplicare a programului SAPARD în România";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Iriza Scarlat:

Intervenţia mea de azi se referă la "Modul de aplicare a programului SAPARD în România"

Cu toate că Uniunea Europeană alocă României prin programe SAPARD fonduri însemnate, totuşi, realizările obţinute cu privire la utilizarea acestora sunt mai mult decât modeste.

Astfel, dintr-un fond total de 530 milioane de euro, cât s-au alocat până la sfîrşitul anului 2003, a fost atrasă o sumă mai mică de 10%.

În judeţul Gorj, dintr-un număr de 63 de comune, au depus proiecte eligibile 40 comune, iar din acestea au fost evaluate şi aprobate numai 27, ceea ce înseamnă mai puţin de jumătate din totalul comunelor (43%).

Cauzele acestei situaţii sunt multiple. Ele sunt legate de:

  1. lipsa fondurilor comunale pentru finanţarea unor astfel de proiecte; ulterior, prin măsurile luate pentru sprijinirea comunităţilor locale de către administraţiile teritoriale de stat şi garantarea creditelor obţinute de comunităţile locale şi beneficiarii privaţi prin Fondul de garantare rurală, precum şi prin creditul de 150 milioane dolari acordat de Banca Mondială în vederea finanţării Proiectului de dezvoltare rurală, lipsa fondurilor de finanţare a proiectelor a fost mult atenuată;
  2. durata prea mare cerută de îndeplinirea formelor birocrative pentru obţinerea unei finanţări SAPARD, de peste 3 luni şi jumătate, din care: două luni pentru întocmirea şi depunerea dosarului cu actele necesare, o lună pentru declararea eligibilităţii dosarului de către Biroul Regional de Implementare a Programului SAPARD, şi cca. 15 zile pentru contractarea proiectului de către Agenţia SAPARD, fără să se ţină seama de eventualele completări ale elementelor conţinute în dosar pe diferitele trepte ale aprobării acestuia;
  3. dificultăţile legate de întocmirea dosarului şi a precizării informaţiilor cuprinse în cererea de finanţare presupun apelarea la un ajutor specializat oferit de firme de consultanţă în domeniu; practica arată că întocmirea dosarului costă cca. 3% din valoarea totală a proiectului, ceea ce se poate considera că reprezintă o sumă destul de mare, pentru proiecte a căror valoare se ridică la peste 50.000 euro;
  4. insuficienta publicitate şi îndrumare a solicitanţilor pentru alocarea de fonduri SAPARD cu privire la întocmirea documentelor necesare şi autoritatea publică la care trebuie să se adreseze.

Pentru înlăturarea unor astfel de dificultăţi este necesar să se stimuleze creşterea numărului de firme de consultanţă autorizate pentru întocmirea documentaţiei legate de alocarea fondurilor SAPARD. În aceste condiţii, ar deveni posibil să apară şi fenomenul de concurenţă, care să conducă la reducerea costurilor pentru elaborarea dosarelor legate de obţinerea finanţării.

De asemenea, ar fi de examinat ca aceste firme de consultanţă sau eventual filialele unor bănci comerciale să preia, contra unui comision rezonabil, nu numai întocmirea dosarelor, dar şi susţinerea acestora în faţa autorităţilor competente.

Este necesar, totodată, ca prin administraţiile publice locale, judeţene, municipale, orăşeneşti şi locale să se asigure o informare a tuturor celor interesaţi cu privire la avantajele punerii în operă a proiectelor SAPARD, inclusiv prin asigurarea unor resurse bugetare sporite pentru cofinanţarea unor astfel de investiţii, utilizându-se în acest scop exemplele pozitive obţinute în zonele respective, prezentarea unităţilor de consultanţă specializate şi sprijinul de care se pot bucura solicitanţii din partea autorităţilor publice.

Ţinând seama că în prezent sunt în derulare un număr însemnat de măsuri cuprinse în Programul SAPARD, care antrenează fonduri de investiţii de 1,2 miliarde euro, din care 700 milioane euro reprezintă finanţarea directă a Uniunii Europene, este necesar să se aplice măsurile legate de asigurarea unei mai mari operativităţi privind elaborarea dosarelor şi la un nivel calitativ superior.

Atragerea în totalitate a acestor fonduri puse la dispoziţie de Uniunea Europeană şi materializarea lor în investiţii direct productive, îndeosebi agroalimentare sau de infrastructură rurală, vor contribui la ridicarea nivelului de dezvoltare economică şi socială a tuturor zonelor ţării şi îndeosebi a celor slab dezvoltate. Deputaţii din circumscripţiile electorale ale judeţului Gorj pot aduce o contribuţie însemnată în această direcţie.