Victor Boiangiu
Victor Boiangiu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 aprilie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.58/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 aprilie 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.48 Victor Boiangiu - declaraţie politică cu titlul "Instituţii decredibilizate";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Victor Boiangiu:

"Instituţii decredibilizate"

Pe parcursul unei lungi cariere profesionale şi politice pot spune că am asistat la numeroase episoade tumultuoase sau controversate în eterna luptă între opoziţie şi putere.

Astăzi totuşi am impresia că ceva este diferit. Am vrut de mai multe ori să atrag atenţia de la această tribună asupra unui fapt ce riscă să scape de sub control.

Asistăm, de mai bine de 6 ani la un efort susţinut de discreditare a instituţiilor publice centrale din România. Este periculos şi din punctul meu de vedere riscăm cu toţii să ne aventurăm pe o pantă alunecoasă ce va fi la un moment dat foarte greu de urcat. Credibilitatea politică în România ajunge la cote alarmant de mici, instituţiile publice centrale şi aici mă refer la Parlament în primul rând, au o valoare de încredere care scade constant din 90 încoace.

Votul uninominal era menit să schimbe acest lucru, dar după câte am observat, nu mai devreme de ieri, în plenul acestei Camere, politica dâmboviţeană persistă. Am rămas siderat la declaraţiile politice ale colegilor mei din opoziţie făcute de la această tribună în prezenţa fizică a unui număr de persoane cu handicap, ce au venit în Parlament să asiste la modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor lor.

În schimb, aceşti oameni au fost obligaţi să asiste la un spectacol ieftin de politică, în care, pe "scenă" au urcat pe rând reprezentanţi PSD şi PNL care acuză puterea de rea-voinţă, prefăcându-se că nu înţeleg necesitatea retrimiterii proiectului la comisie. Eu sper că pentru toată lumea este limpede că argumentele dumnealor nu au substanţă şi sustenabilitate. Dacă ar fi vrut, domnii liberali şi sociali-democraţi ar fi elaborat un asemenea proiect când economia României a fost puternică şi în creştere. Nu am auzit pe nimeni de la PNL sau PSD să îşi ceară scuze pentru acest lucru. Acum nu îmi rămâne decât să întreb, evident retoric, cine a fost la guvernare în perioade de prosperitate economică şi cenzură mediatică după anul 2000?

Trecând peste acest episod de ipocrizie, vreau să îmi exprim îngrijorarea faţă de decredibilizarea altor instituţii centrale de maximă importanţă în România. Democraţia îţi garantează dreptul la libera exprimare, dar odată cu acest drept vine şi obligaţia de a respecta. În fiecare zi asist, în cadrul talk-show-urilor politice, la mesaje venite din partea opoziţiei, dar şi din partea moderatorilor, menite să atace preşedintele ţării în fel şi chip.

Nu este greşit să îţi exprimi opinia, eu nu voi fi un cenzor al nimănui, dar vă atrag atenţia că prin afirmaţiile iresponsabile pe care unii dintre dumneavoastră le faceţi ajungeţi să atacaţi nu persoana preşedintelui României, ci instituţia preşedinţiei şi următoarea persoană care va fi în funcţia supremă în stat va resimţi acest lucru, indiferent de cine va fi această persoană.

Guvernul României, pe timp de incertitudine economico-financiară, este firesc să lucreze într-un mediu ostil, dar unde este solidaritatea de care vorbeam anul trecut? Acum nu mai este nevoie să scoatem în evidenţă şi datele bune ale Guvernului? Acum nu mai este important ca populaţia să cunoască şi efectele pozitive ale guvernării? Dacă cineva care a avut norocul să nu fie atins de criza economică, cineva care are un salariu decent, cu care îşi poate întreţine familia, se uită la televizor, în două zile, este ferm convins că o duce şi el rău auzind în fiecare zi cât de dificilă este viaţa în România.

Cred că putem fi cu toţii de acord cu necesitatea imperioasă a reformei în România. Întrebarea mea este de ce aceste schimbări sunt întâmpinate cu atâta reticenţă de către dumneavoastră. Sunt eforturi de durată la care veţi fi nevoiţi să participaţi şi dumneavoastră mai devreme sau mai târziu.

Dar îmi mai este mare mirarea când observ reticenţa unora la schimbare, mai ales când schimbarea vine de la instituţiile care se bucură de atât de puţină încredere în rândul nostru.