Daniel Buda
Daniel Buda

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 mai 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.76/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 mai 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.47 Daniel Buda - declaraţie politică intitulată "Lupii moralişti sunt, mai nou, lupi economişti";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Daniel Buda:

"Lupii moralişti sunt, mai nou, lupi economişti"

Pentru a nu rămâne repetenţi la gesturi politice gratuite, reprezentanţii principalelor partide de pe eşichierul politic românesc au tras aer în piept şi şi-au exprimat punctele de vedere "obiective" cu privire la recentele măsuri de reducere a fondului de salarii a bugetarilor, a pensionarilor şi a şomerilor. Am asistat cu toţii, zilele acestea, la dezbateri televizate unde actorii politici şi-au pus în scenă cel mai îndrăgit rol, replicile cele mai bine învăţate de-a lungul anilor de politică şi, bineînţeles, desăvârşitele cunoştinţe economico-financiare. Cu toţii şi-au însuşit rolul de analişti economici şi şi-au expus teoriile cu maximă precizie şi moralitate. Şi cum nimic nu se întâmplă fără ca cineva să fie vinovat, desigur că imediat s-a identificat şi vinovatul: "Guvernul Boc şi PDL".

Ceea ce s-a dorit a fi o preocupare faţă de binele cetăţenilor, toată îngrijorarea politică subtilă şi plină de rafinament s-a dovedit a fi, în fapt, o grosolănie care nu se abate cu nimic de la modul dâmboviţean de a face politică. Mustrându-i conştiinţa sau funcţiile de problema sacrificării românilor, prin măsurile anunţate, unii dintre distinşii parlamentarii se speteau în a da sfaturi la televizor, să găsească formule de guvernare, dar, mai mult de atât, prezentau scenarii mult dorite de ei, în situaţia ipotetică dacă ei ar fi fost la guvernare. Am fost cu toţii martorii unei guvernării PNL, PSD şi am constat "capacitatea" desăvârşită de a gestiona banul public. Până acum au trăit, parcă, într-o altă ţară decât România, iar, acum, s-au trezit dintr-un somn profund cu soluţii salvatoare, cu principii şi valori de bun simţ. Din păcate, toate aceste abordări sunt conduse de setea de putere, de goana disperată după capital electoral şi nicidecum de binele României.

Partidul Democrat Liberal a fost singurul partid care, după 20 de democraţie, a definit cu maximă precizie, încă din primul moment al guvernării, ţinta strategică a României ca stat membru al Uniunii Europene, dar, mai mult de atât, nu s-a ascuns niciodată în spatele realităţii şi a prezentat cu responsabilitate şi corectitudine situaţia concretă a ţării noastre. Dincolo de orice alte speculaţii, blamări şi alte acuze politicianiste, un lucru este cert, şi anume faptul că nu Guvernul Boc, nici Guvernul Tăriceanu, nici Guvernul Năstase nu au inventat criza, dar deosebirea dintre ele este faptul că unii au avut posibilitatea de a consolida economia pe baze reale până în anul 2009, de a adopta măsurile care să asigure o minimă stabilitate, astfel încât astăzi să nu fim puşi în situaţia de a lua un set de măsuri drastice care, în mod clar, au un impact foarte dur asupra societăţii, dar în egală măsură au şi un efect electoral, pe care ni-l asumăm. Toate aceste măsuri, sunt, evident, datorate, pe de o parte, crizei internaţionale iar, pe de altă parte, incapacităţii unora de a gestiona fondurile acestei ţări într-o perioadă de creştere economică. Nu putem să închidem ochii la faptul că risipa banului public şi dezechilibrele financiare practicate în perioada 2007- 2008 au avut un rol esenţial asupra evoluţiei economice a ţării noastre.

Ceea ce se ignoră este faptul că, în perioada de creştere economică, s-a cheltuit tot ceea ce s-a putut, dar, mai mult, s-a înregistrat cel mai mare deficit bugetar după 1989. Guvernarea din primii doi ani după intrarea noastră în Uniunea Europene nu a reuşit să fructifice avantajele unui stat european, dimpotrivă, s-a caracterizat prin politica de risipă a banului public, prin incapacitatea de folosire a fondurilor europene pentru realizarea proiectelor, ceea a lăsat România descoperită în faţa crizei financiare şi a recesiunii mondiale.

Guvernul condus de Emil Boc este singurul care a respectat un program anticriză coerent şi eficient, un guvern care nu a ţinut cont de capitalul electoral sau de satisfacerea clientelei politice, ci de aplicare a celor mai bune măsuri care să permită ţării noastre să se dezvolte economic şi financiar, pentru şi în interesul românilor.

Este nevoie de un set de măsuri care să asigure o redresare financiară, o relansare economică, dar, în mod special, pentru evitarea riscului ca ţara noastră să intre în incapacitate de plată. Progresul economic şi ridicarea standardului de viaţă depind în mod hotărâtor de acţiunile politicienilor de astăzi. Este greu să vii în faţa oamenilor să le spui că trebuie să renunţe la anumite beneficii, însă sunt măsuri care au rolul de a o relansa economic.

Suntem de acord că sunt măsuri dure pentru societatea românească, dar sunt măsuri necesare, care trebuie luate pentru a preveni adâncirea României în criza economică şi a nu rata ultima şansă de revitalizare şi dezvoltare a economiei.