Dezbateri parlamentare

Domnul Ioan Dumitru Puchianu:

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Privatizarea institutelor de cercetare, falimentarea gândirii ştiinţifice din învăţământul românesc".

Corelarea învăţământului superior cu activitatea de cercetare ştiinţifică a constituit şi constituie, în toată lumea, o cerinţă necesară în procesul de pregătire a viitorilor specialişti, cu precădere în domeniul tehnic. Printr-o corelare armonioasă a celor două activităţi, - didactică şi de cercetare ştiinţifică -, instituţiile de învăţământ superior din ţara noastră au pregătit, decenii la rând, specialişti cu temeinice cunoştinţe de specialitate şi cu o largă aplicabilitate practică. Institutele de învăţământ superior nu dispun încă, din păcate, de o bază materială tehnică foarte bogată, aşa că, până când laboratoarele multifuncţionale didactice şi de cercetare, aşa cum există în majoritatea universităţilor din lume, vor deveni o realitate şi în România, activitatea de cercetare ştiinţifică se desfăşoară, preponderent, în laboratoarele institutelor de cercetare.

În această conjunctură, devine de neînţeles politica Guvernului care, prin intermediul AVAS, a trecut la un proces masiv de privatizare a tuturor acestor institute de cercetare. Statistica ne arată că 92% din institutele de cercetare vândute până în prezent au fost distruse, ceea ce echivalează, în final, cu distrugerea cercetării româneşti. Acest proces de privatizare nu a urmărit continuarea procesului de cercetare, ci falimentarea institutelor, factorul determinant fiind valoarea terenului şi a mijloacelor fixe care au fost apoi valorificate speculativ. În prezent, în România mai există numai 19 institute de cercetare şi acestea urmând a fi privatizate de AVAS. Odată finalizat acest proces, vom putea spune "liniştiţi" că cercetarea ştiinţifică românească a dispărut în totalitate.

Ar fi păcat şi în totală neconcordanţă cu prevederile capitolului privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, negociat de România în vederea aderării la Uniunea Europeană, ca şi aceste ultime 19 institute de cercetare rămase neprivatizate să aibă aceeaşi soartă.

Guvernul României ar fi putut - şi încă mai poate - să salveze ce a mai rămas din cercetarea ştiinţifică, fie prin finanţarea cercetării din surse bugetare, fie prin metoda cea mai simplă - trecerea acestor institute în proprietatea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care să le integreze în structurile sale de învăţământ superior. În perspectivă, beneficiile ar fi mult mai mari şi importante pentru nivelul învăţământului tehnic superior, decât sumele obţinute prin vânzarea directă de către AVAS.

Dar, ca întotdeauna, se pare că Guvernul preferă soluţia cea mai simplă şi de moment, fără să analizeze implicaţiile viitoare asupra învăţământului superior românesc, iar, peste câţiva ani, va fi pus în situaţia de a aloca de la buget sume considerabile pentru retehnologizarea laboratoarelor de practică universitară. Acum este ultimul moment când se mai poate salva ceva din moştenirea ştiinţifică românească şi a păstra acele minţi strălucite care au înnobilat cercetarea românească, în patrimoniul gândirii naţionale, fără a-i obliga pe aceşti iluştrii specialişti să ia calea altor universităţi din ţări, unde sunt apreciaţi la valoarea lor reală.