Dezbateri parlamentare

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

"În România nu există servicii sociale"

Aduc în discuţie, pentru a nu ştiu câta oară, un subiect care mă frământă şi care creează mari probleme şi dezavantaje unei mari categorii de persoane, este vorba despre persoanele cu handicap, bătrâni şi copii.

O realitate cruntă ne loveşte în acest moment, jumătate din România este complet descoperită din punct de vedere al serviciilor sociale, iar în mediul rural situaţia este şi mai tragică, 50-55% din populaţie, acolo, este formată din persoane cu handicap, bătrâni şi copii abandonaţi prin plecarea părinţilor din ţară. Pe de altă parte, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale reclamă faptul că statul nu finanţează, decât în mică măsură, programele sociale ale ONG-urilor. Astfel, dacă finanţarea de la bugetul de stat ajunge, în Uniunea Europeană, la 20%, în România, media este de doar 4-5%. Lipsa finanţării din bugetul de stat este cu atât mai mult resimţită de organizaţii, cu cât mulţi finanţatori internaţionali trebuie să se retragă din România, având în vedere noul statut de stat membru.

În România este evident că atât sectorul public, cât şi statul au fost incapabile să ofere o paletă corectă de servicii sociale adecvate noilor criterii impuse. În ultimii ani, se observă o transformare conceptuală de la servicii de asistenţă socială către servicii sociale primare centrate pe prevenţie, identificarea nevoilor sociale, limitarea situaţiilor de risc.

Este necesară realizarea unei cercetări de teren, care are drept scop final realizarea unei hărţi a serviciilor sociale din România, elaborarea Strategiei naţionale privind dezvoltarea sistemului de servicii sociale şi a Planului de acţiune pentru implementarea acesteia. Este nevoie de implementarea unor servicii specializate, care să cuprindă suport şi asistenţă pentru menţinerea, recuperarea sau dezvoltarea capacităţilor persoanelor sau grupurilor vulnerabile, de coerenţă internă a sistemului de proceduri; corelarea şi coordonarea agenţiilor de implementare; un sistem unic de acreditare a prestatorilor; dezvoltarea, pe scară largă, a serviciilor primare, la nivel local; formarea personalului care aplică aceste proceduri (evaluatori, contractanţi, agenţii de licenţiere etc.); formarea specifică a prestatorilor de servicii în domeniul reglementării serviciilor sociale; testarea diferitelor scenarii şi proceduri pentru noile mecanisme introduse progresiv; flexibilitatea instrumentelor de reglementare, pentru a permite dezvoltarea serviciilor noi, care acoperă goluri importante în sistemul de servicii; implicarea utilizatorilor şi/sau a reprezentanţilor lor în elaborarea cadrului de reglementare pentru serviciile sociale; introducerea unor instrumente noi de management şi monitorizare în câmpul serviciilor sociale; un rol mai activ al prestatorilor de servicii, publici şi privaţi, în definirea politicilor şi implementarea programelor de reformă.