Iuliu Nosa
Iuliu Nosa

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 noiembrie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.176/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 noiembrie 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:  
  1.51 Iuliu Nosa - declaraţie politică cu titlul "Nu le jigniţi inteligenţa, domnilor guvernanţi!";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Iuliu Nosa:

"Nu le jigniţi inteligenţa, domnilor guvernanţi!"

Formula de soluţionare a crizei învăţământului, ticluită pe drumul dinspre Cotroceni şi Palatul Victoria este încă o probă clară a cinismului lui Băsescu şi lipsei de profesionalism a cabinetului Tăriceanu.

Intervenţia "imagistică" a Preşedintelui secondată rapid de supunerea "locotenenţilor" din Guvern se concretizează într-o construcţie bugetară nefundamentată, nesusţinută nici prin sursă de venituri, nici prin respectarea legii. Iar în situaţia în car alocarea procentului din p.i.b., făcută la presiunea "generoasă" a domnului Băsescu va rămâne doar un angajament frumos stipulat în Acordul cu sindicatele din învăţământ, atunci suntem în faţa unui nou exemplu de corectitudine şi onestitate a Alianţei în raporturile cu populaţia, în cazul de faţă cu oamenii din domeniul învăţământului.

Gestiunea şi modul de soluţionare a crizei din învăţământ s-au realizat în mod evident în dispreţul şi lipsa de respect pentru inteligenţa şi demnitatea sutelor de mii de cadre didactice din România. De ce? Pentru că cele 34.500 miliarde de lei vechi (ROL) care au fost promise pentru "proiecte" sau investiţii, nu au nici o acoperire în actuala construcţie bugetară şi nici nu vedem cum pot fi identificate surse reale pentru generarea lor în 2006.m acest lucru guvernanţii îl ştiu foarte bine, dar speră că această cacialma pocheristă să nu fie descoperită până după dezamorsarea conflictului.

Tehnica cacialmalelor a devenit o strategie de guvernare, în dispreţul unui popor întreg. Dascălii au avut parte de acelaşi tratament, propunându-li-se o soluţie de motivare a responsabilităţii pentru "reforma sistemului".

Prezumând că aceste promisiuni financiare ar fi mobilizare, cine şi cum ar gestiona "proiectele" pentru ca suma integrală să fie absorbită de sistem spre progresul acestuia?

Care vor fi entităţile care vor propune şi iniţia proiectele? Cine va decide car sunt cu adevărat prioritare şi generatoare de progres în sistem? Pentru că această sumă, deloc modestă, nu este simplu de gestionat concret şi legal în investiţii într-un an bugetar!

O investiţie presupune proceduri, amplasamente, documentaţii care, în momentul actual, sunt doar ipoteze sau simple proiecţii mentale ale unor nevoi.

Construcţia a 2-3 cămine studenţeşti care, nu mă îndoiesc, reprezintă o necesitate şi o nevoie reală, nici n-ar absorbi suma promisă, nici n-ar reprezenta un impus suficient de consistent pentru reforma sistemului educaţiei româneşti.

În concluzie, o întrebare pentru autorii soluţiei - Guvern, Preşedinţie: dascălii şi toţi actorii sistemului de învăţământ sunt consideraţi prea naivi pentru a percepe ipocrizia soluţiei sau o cantitate nesemnificativă a bazinului electoral al Alianţei? Sau o categorie de intelectuali mărginiţi şi provinciali ale căror nevoi şi viaţă nu intră în ecuaţia doctrinelor dumneavoastră populare şi liberale?