Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2008
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.23/2008
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2008 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2008
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.52 | Mircea Valer Puşcă - declaraţie politică privind "Pactul Naţional pentru Educaţie"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia politică de astăzi, pe care am onoarea să v-o prezint de la înalta tribună a Camerei Deputaţilor, este textul pe care-l propun eu, în vederea unei înţelegeri naţionale prealabile, privind viitorul sistemului de educaţie naţională. Aşadar, iată textul: Pactul Naţional pentru Educaţie Conştienţi de necesitatea unui efort permanent, real, susţinut şi coerent din partea tuturor actorilor din societatea românească, în vederea edificării unui sistem de educaţie competitiv, care să asigure învăţarea pe tot parcursul vieţii; Convinşi că, într-o lume caracterizată de globalizare, putem progresa din punct de vedere economico-social doar cu cetăţeni bine instruiţi, înalt calificaţi şi competitivi pe piaţa muncii ; În acord cu responsabilităţile României care decurg din „Agenda Lisabona” şi „Procesul Bologna”, privind creşterea competitivităţii economiei Uniunii Europene; Luând act de schimbările produse în paradigma dezvoltării, urmare a noilor realităţi mondiale şi avansului societăţilor bazate pe cunoaştere; Considerând că inovaţia devine principalul argument al eficienţei şi competitivităţii într-o lume din ce în ce mai tehnologizată; Asumând responsabilitatea de a asigura un sistem de educaţie naţional, pus la dispoziţia cetăţenilor, capabil să asigure dobândirea de competenţe utile, în aşa fel încât aspiraţiile personale şi colective să poată deveni realitate; Cu încrederea că Pachetul de Legi ale Educaţiei, creat şi dezbătut în parteneriat cu toţi factorii interesaţi, poate asigura sporirea nivelului de competitivitate, având în vedere că statuează principiile de bază ale unui sistem de educaţie modern, racordat la cerinţele societăţii şi integrat în sistemul de valori european, Noi, reprezentanţii partidelor politice parlamentare, ai instituţiilor şi organizaţiilor semnatare, ne angajăm ca, prin toate acţiunile noastre viitoare referitoare la educaţia naţională, să urmărim atingerea următoarelor obiective:
Deputat PNL de Cluj,
|



