Dezbateri parlamentare

Domnul Iulian Iancu:

"Populaţia României abandonată între durere şi indiferenţă de iresponsabilitatea şi neprofesionalismul Alianţei DA"

Acum, la aproape 500 de zile de guvernare portocalie, gravele abateri privind îndeplinirea proiectelor strategice de interes naţional, care vizează dezvoltarea economică şi socială a României, au avut o singură cauză - "cota unică de impozitare".

Nici moţiunile înaintate de opoziţie, nici intevenţiile directe ale reprezentanţilor FMI, respectiv cei ai Comisiei Europene, nu au putut stopa "ciuma economiei româneşti", pentru simplul motiv că reprezintă angajamentul electoral simbol al alianţei DA.

Instabilitatea fiscală a devenit o caracteristică pentru ultimii 2 ani şi se va continua până se va da răspuns la marea întrebare:se modifică t.v.a. sau "cota unică de impozitare"?

• Dacă se modifică cota unică de 16%, atunci va fi afectată toată populaţia, iar ţinta pentru inflaţie pentru 2006 va fi compromisă.
• Dacă se modifică T.V.A., se va compromite argumentul major de ordin electoral.

Din păcate, deşi am atenţionat asupra acestui eşec încă din campania electorală, iată că a trebuit să se contureze construcţia acestui dezastru la scara 1:1, pentru a fi înţeles de actualii guvernanţi. Economia românească nu mai duduie cum credea primul-ministru, ci gâfâie, după cum observăm cu toţii. Era nevoie însă de aprecierea expresă a comisarului european pentru afaceri economice şi financiare Joacquin Almunia, care a spus cât se poate de explicit că a fost o măsură greşită ce induce mari dificultăţi pentru România, atât în plan economic cât şi social.

"Dezechilibrele macroeconomice s-au mărit în anul 2005. Creşterea economică şi productivitatea muncii au început să se încetinească, chiar în condiţiile unei rapide expansiuni a cererii interne impulsionate de consum.

Ritmul de creştere a importurilor, care l-a depăşit pe cel al exporturilor, a înrăutăţit poziţia contului curent, datoria externă a crescut şi, în pofida unei aprecieri considerabile a monedei interne, inflaţia a rămas ridicată ducând la o accentuată scădere a competitivităţii."

Stimaţi colegi, afirmaţia nu-mi aparţine, v-am citat din declaraţia şefului delegaţiei FMI la Bucureşti, din octombrie 2005, ocazie cu care a şi previzionat o creştere economică de doar 4% şi nu 4,5 - 5% cum anticipa viceguvernatorul Cristian Popa, sau 4,5% cum presupunea ministrul de stat Pogea.

Constatăm, ca o caracteristică a actualului Guvern, enunţarea unor cifre umflate, dar care nu se realizează niciodată. Proiecţiile executivului actual, la numai un an distanţă, conţin abateri astronomice.

Astfel, în Programul economic de preaderare trimis la Bruxelles în februarie anul trecut, figura o creştere economică de 6%. Între 6% şi 4% este o diferenţă de 50%. Despre ce precizie mai poate fi vorba?

Surprinzătoare însă sunt instituţiile statului menite a interveni şi a atenţiona cetăţenii României asupra rezultatelor reale obţinute în urma aplicării politicii guvernamentale.

Aceste instituţii preferă să mintă, iată, cum este cazul Institutului Naţional de Statistică, care la o creştere a preţului gazelor naturale în luna ianuarie 2006 cu 17%, a raportat o creştere a inflaţiei de doar 1% , ceea ce înseamnă că la 10.000.000 lei cheltuiţi, românii dau 863.000 lei pentru pâine şi doar 265.000 lei pentru gaze naturale. Cine poate crede aşa ceva?

Sau Consiliului Concurenţei, care nu are nici o reacţie la decizia PETROM de a nu micşora preţul carburanţilor, în condiţiile în care leul nou s-a apreciat în raport cu euro sau cu dolarul. (Faţă de dolar aprecierea fiind de cca. 7%).

Motivaţia PETROM precum că s-au majorat cotaţiile recente ale produselor petroliere nu se justifică. În primul rând, pentru că aprecierea de cca. 9% pe baril pentru ţiţeiul brut faţă de începutul anului a fost anulată de aprecierea cu cca. 7% a leului faţă de dolar.

În al doilea rând, PETROM utilizează 75% ţiţei din producţia internă, adică din 4 litri procesaţi de PETROM, 3 litri au fost din producţia internă. Aşa că preţul carburanţilor din România depinde mult mai mult de producţia internă decât de cea externă. În aceste condiţii, ar fi motive de ieftinire şi nu de scumpire a carburanţilor în România.

Cel mai grav însă este faptul că nu se înregistrează nici o reacţie din partea Consiliului Concurenţei, în condiţiile în care PETROM comunică şi faptul că în urma aprecierii leului faţă de euro şi dolar s-a înregistrat şi o scădere a accizei cu 4%. Aceşti bani rămân în buzunarul PETROM şi al celorlalte companii petroliere, care nu au nici un interes să-şi diminueze câştigurile şi atunci "se înţeleg la preţ". Adică o practică anticoncurenţială, exact obiectul de activitate al Consiliului Concurenţei.

De altfel, nu putem să uităm că încă din decembrie 2004 populaţia a fost înşelată promiţându-i-se deschiderea Capitolului Energie, pentru a se elimina "preţurile insuportabile la gazele naturale şi energie electrică".

Ce constatăm astăzi? Nu numai că nu au fost micşorate sau îngheţate, ci pur şi simplu au fost dublate în doar un singur an. Mai mult, "Raportul Eurosat" precizează că preţul energiei electrice pentru consumatorii casnici din România, exprimat în indicii puterii de cumpărare (PPS) la 100 Kw este dublu faţă de cel plătit de cele mai dezvoltate ţări europene, fiind de 9€/100 Kw, pentru consumatorul individual chiar de 11€/100 Kw

ANRE a fost pusă imediat să dezmintă raportul, sub motiv că nu au fost luaţi în calcul cei 21% de consumatori pe tarif social. Nici nu se putea mai fals, pentru că, între timp, prin modificarea condiţiilor de alocare a tarifului social, aproape 2 milioane de pensionari şi consumatori cu venituri reduse au pierdut practic dreptul la tariful social.

Dar nu numai "Raportul Eurosat", ci şi Studiul Comisiei UE,precizează că pentru cei mai mulţi consumatori din statele membre, nivelul preţului la energie este de 40 - 55 €/Mwh, iar în România a ajuns la 80 €/Mwh, în condiţiile în care veniturile medii sunt de până la 10 ori mai reduse decât în UE.

La fel şi la gazele naturale, unde plătim cel mai mare preţ din Europa, pentru gazele naturale din import. Guvernul actual a înţeles că trebuie să ajungă la standardele din vest dar prima dată cu preţurile.

În ce priveşte preţul gazelor naturale situaţia este absolut specială. Dacă în 2004 pentru 1000 mc consumatorul casnic plătea 4.500.000 lei, acum plăteşte cca.10 mil lei, deci 3 salarii minime pe economie;

În aceste condiţii factura la întreţinere a ajuns să fie mai mare decât veniturile a 40% dintre români, fiind dublă faţă de cea din iarna 2004 -2005.

Guvernul a început să mintă în legătură cu marile proiecte economice, apoi în ciuda poziţiei FMI şi a Comisiei Europene, să mintă în legătură cu cota unică de impozitare, apoi prin modificarea de 5 ori a codului fiscal prin OUG.

Drept compensare, s-au introdus încă 220 de cote , taxe, impozite, care au dublat practic numărul de impozite în România, ajungându-se la 428.

S-a minţit în legătură cu abonamentul la gazele naturale, pentru care agenţii economici ar fi trebuit să plătească 250 mld. lei pe lună numai abonament. S-a minţit cu necesitatea majorării deschiderii de piaţă la energia electrică - la 85%, pentru a veni în sprijinul agenţilor economici din România.

În realitate, "clanurile de interese" din jurul Guvernului, unii dintre ei prezenţi în Parlament, s-au grăbit să intre în categoria băieţilor deştepţi, aşa cum îi definea preşedintele Băsescu, încă din vara anului trecut, grăbindu-se să pună mîna pe "caşcavalul" energiei ieftine.

Această energie, în loc să ajungă la populaţie sau la agenţii economici din România, a fost dirijată în marea ei majoritate la export, pentru susţinerea agenţilor economici din alte ţări. Practic, s-a exportat materie primă energetică şi nu plusvaloare adăugată în produsele finite realizate în România. Cine îşi asumă responsabilitatea disponibilizării energiei ieftine în defavoarea populaţiei României?

În aceste condiţii mai miră pe cineva protestul de stradă al pensionarilor şi sindicaliştilor, primii că nu mai au din ce trăi, iar ceilalţi că vor rămâne şomeri ?!

Mai poate, în aceste condiţii, Guvernul să se joace cu promisiunile când trebuie să intervină cu jandarmii pentru a mai potoli nemulţumirea pensionarilor?

Pe de altă parte, joaca de-a "cota unică" s-a sfârşit. Comisia Europeană cere ori majorarea t.v.a. ori a cotei unice. Europa taxându-ne de ipocrizie, pentru că, pe de o parte, dorim să ne înfruptăm din fondurile europene, iar pe de altă parte, practicăm impozite mici, deci colectăm mai puţine resurse financiare proprii.

Comisia Europeană a considerat actualele cote de impozitare ca fiind parte a unui proces (de impozitare) de durată, iar România are nevoie de resurse financiare pe termen scurt, iar după integrare ne sunt necesare resurse financiare pentru contribuţia României la bugetul comunitar precum şi cofinanţarea proiectelor derulate cu fonduri europene - 2% din p.i.b.

Pentru IMM-uri greul începe abia după integrare.

Cine sunt marii câştigători ?

Pătura bogată a societăţii, singura avantajată de cota unică de impozitare, care s-a reprofilat rapid, investind în imobile şi acţiuni - guvern de jucători la Bursă, care pe de o parte şi-au ferit agoniseala din calea derapajelor economice viitoare şi pe de altă parte găsindu-şi debuşee pe seama viitoarei apartenenţe la UE.

Cine sunt marii perdanţi?

Doar 20% din români declară că trăiesc mai bine decât în 2004. Sunt marii beneficiari ai cotei unice de impozitare a veniturilor şi profiturilor cu 16%. Dar mai mult de 50% trăiesc mai rău sau mult mai rău. Salariile mici nu au beneficiat mai deloc de aplicarea cotei unice de impozitare.

Dacă luăm în calcul şi rata inflaţiei, puterea de cumpărare a cel puţin 60% din salariaţi a scăzut sau a rămas aceeaşi. 1,34 milioane de pensionari nu au beneficiat de nici un leu la recalculare. Cele mai multe însă din pensiile majorate nu au putut ţine pasul cu creşterea preţurilor. Dacă adăugăm şi decizia executivului actual de a elimina gratuitatea unor medicamente şi înlocuirea listei de medicamente gratuite cu altă mincinoasă listă de "compensare cu 100% " , observaţi că au fost afectaţi mai bine de 40 mii de bătrâni.

În aceste condiţii, poporul român, abandonat între durere şi indiferenţă, iresponsabilitate şi neprofesionalism, şi-a pierdut definitiv încrederea în toate partidele politice. Şi ce este cel mai grav, speranţa că ar putea trăi mai bine.