Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 februarie 2007
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.14/2007
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 februarie 2007 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 februarie 2007
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.53 | Aurel Olărean - declaraţie politică intitulată "Cine vrea demiterea Preşedintelui şi se teme de votul uninominal?"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Cine vrea demiterea Preşedintelui şi se teme de votul uninominal?" Domnule preşedinte, Stimaţi colegi Preşedintele Băsescu este un preşedinte atipic, care şi-a câştigat popularitatea natural şi care nu a încălcat flagrant legea fundamentală a ţării. Toate acestea mă fac să cred că demersul parlamentar al opoziţiei de demitere a Preşedintelui este total lipsit de sorţi de izbândă. Sau, chiar dacă se va ajunge până la referendum, tare mă tem că iniţiatorii vor fi profund dezamăgiţi de rezultate. În primul rând va fi un absenteism masiv la urne, şi asta pentru că românii, indiferent de culoarea politică, vor stabilitate. Iar cei care vor participa la referendum vor vota masiv "nu" demiterii Preşedintelui Traian Băsescu, poate nu din convingere, cât din lipsa unei alternative viabile, pentru că, în comparaţie cu ascensiunea unui afacerist ca Becali, certurile politice par nişte glume de copii. Restul liderilor politici actuali sunt deja bine cunoscuţi de electoratul român şi şi-au dovedit impotenţa politică, aşa că nu merită a fi luaţi în considerare. Recenta iniţiativă a Preşedintelui României privind un referendum pe tema votului uninominal a luat prin surprindere majoritatea politică a opoziţiei. Toţi cei care se aşteptau la un discurs în care Preşedintele să-şi facă"mea culpa", să promită sau să încerce să refacă punţile rupte cu politicienii opoziţiei, au fost dezamăgiţi. Discursul, scurt, şi care nu făcea altceva decât să reia unele acuze aduse parţial clasei politice, nu a avut decât un singur obiectiv: solicitarea unui referendum privind votul uninominal. Şi odată aruncată bomba, a început deruta celor intervievaţi, majoritatea încercând să scape de norul negru ce s-a ivit la orizont. De ce atâta panică? Votul uninominal, chiar dacă nu reprezintă o soluţie universal valabilă este, totuşi, singurul care în acest moment poate să întărească legatura dintre omul politic şi electorat. Fiecare circumscripţie electorală va avea un reprezentant în Parlament, şi acesta va putea să fie tras direct la răspundere, indiferent dacă opiniile sale convin sau nu partidului. Pe termen lung şi într-un climat politic sănătos, votul uninominal produce majorităţi clare şi deci şi guvernări coerente. Şi poate că, după şaptesprezece ani de coaliţii de guvernamânt, românii, dezamagiţi de rezultate, tocmai asta şi doresc. De pierdut vor pierde sigur partidele mici, care vor fi excluse de la jocurile coaliţiilor de guvernare. Dar partidele mari, per ansamblu, se vor întâri şi nu vor dispărea, iar guvernarea politică va fi direct responsabilă de rezultate. În concluzie, ştim cu toţii că nici un sistem electoral nu va întrunii în mod ideal şi absolut voinţa tuturor alegătorilor, dar calea votului uninominal reprezintă acum o şansă pentru România. Cei care nu vor să recunoască asta nu pot imputa iniţiativei Preşedintelui decât două lucruri: primul, că aparţine lui Traian Băsescu şi, a doua, că opune interesele cetăţenilor celor ale clasei politice. In rest sunt vorbe goale. |



