Dezbateri parlamentare

Domnul Mihăiţă Calimente:

Declaraţie politică intitulată "Rusia şi România"

Stimaţi colegi,

În aceste zile când în politica româneasca se poate spune orice, am auzit o idee care sigur purcede tot de la analiştii unor instituţii care în loc sa se ocupe de ceea ce trebuie să facă, intoxică opinia publică, atingând subiecte care ştiu că sunt pe placul românilor. De altfel, cine urmăreşte cu atenţie viaţa politică românească va observa un comportament consecvent în acest sens a unei anume instituţii şi a unui anumit om. Preşedintele nu simpatizează Parlamentul şi atacă Parlamentul. Nu au românii o simpatie deosebită pentru romi, înjurăm romii. Nu iubesc românii oamenii care au avere, le spunem oligarhi şi îi înfierăm pentru toate relele de pe pământ, însă nu pe toţi. Pe cei care ne aplaudă şi poate sponsorizează în campanii electorale şi în referendumuri, nu.

De-a lungul istoriei, românii şi teritoriile locuite de ei au fost ocupate vremelnic de imperiile care ne-au înconjurat.

Cele mai multe resentimente ale românilor însă, au rămas în legătură cu ocupaţia şi comportamentul imperiului de la răsărit, imperiul Rus.

Purtând numele varegilor ros, care la sfârşitul mileniului întâi şi începutul celui de-al doilea au coborât din Scandinavia şi Gotland pe Nistru şi Volga spre Imperiul Bizantin şi Constantinopole, au fondat pe teritoriile slave rusiile, adică state conduse de varegii ros. Novgorod, Trev, Susdal, Kiev, Izborosk. De altfel, aceste afirmaţii sunt documentate de "Povestea vremurilor de demult" cunoscută sub denumirea "Cronica lui Nistor", alcătuită pe la anul 1113 într-o mănăstire din Kiev. Şi urmaşilor pe jumătate slavizaţi şi apoi chiar complet slavizaţi Igor Sveatoslav Vladimir au simţit această atracţie către Mihailgrad (Constantinopol, în limba rusă). Probabil că de acolo le-a rămas ruşilor nostalgia mărilor calde şi a capitalei la Constantinopol, după ce Vladimir i-a încreştinat în apa Niprului şi mai ales după căderea Constantinopolului sub otomani. Rusia era de acum cea mai mare putere ortodoxă: a treia Romă. Urmează o lungă perioadă de stăpânire mongolă a cnezatelor ruseşti. Apoi are loc unificarea acestora sub suzeranitatea Moscovei, în timpul lui Ivan al III-lea. Fiul său, Ivan al IV-lea îşi ia titulatura de ţar sau împărat renunţând la cea de mare cneaz. Se emancipează de sub stăpânirea tătară învingând şi cucerind Kazarul şi Astrahanul (urmaşele unor hoarde).

Românii ajung în contact cu ruşii prima dată la 1711, când turcii, instigaţi de către Carol al XII-lea refugiat la Bender după înfrângerea de la Poltava, declară război Rusiei. Petru cel Mare soseşte la Iaşi întâmpinat cu mare bucurie de către români şi de către Dimitrie Cantemir, care trece cu 10.000 de ostaşi de partea lui Petru cel Mare. Ruşii pierd bătălia de la Stănileşti, pe Prut, iar Dimitrie Cantemir se refugiază în Rusia, fiul său Antioh fiind primul poet rus.

Contactele românilor cu slavii au fost însă mult mai timpurii, în special cu cazacii şi polonezii.

De altfel, după stingerea dinastiei Rusichizilor şi urmarea pe tron a Romanovilor, începând cu domnia lui Petru cel Mare Rusia se modernizează, se înarmează, cucereşte vaste teritorii de la vecini şi devine o mare putere europeană.

Exact în aceeaşi perioadă austriecii ocupă Transilvania, Banatul, Crisana, Maramureşul. Imperiul Otoman intră într-o fază de decadenţă. Între aceste trei imperii se joacă soarta românismului şi a teritoriilor româneşti. Războaiele care izbucnesc periodic între aceste trei mari puteri duc la ocuparea succesivă sau simultană a principatelor româneşti, la lupte pe teritoriul nostru care ne produc pagube imense.

Testamentul lui Petru cel Mare, real sau imaginar, poartă pâlcurile armatei ruse spre Balcani şi Bosfor şi sub dorinţa perfidă de eliberare a ortodocşilor de sub jugul otoman. Dacă românii au aşteptat cu bucurie la început armatele ruse creştine, repede şi-au dat seama că Rusia reprezintă un pericol mult mai mare decât Turcia. Fraţii ortodocşi s-au comportat mai nemilos cu populaţia decât necredincioşii turci. Pericolul cel mare venea tocmai de la ortodoxie şi de la folosirea în biserica noastră a limbii slavone, aşa încât Ecaterina cea Mare, în timpul ocupaţiei de la 1769 - 1744, încheiată cu pacea de la Kuciuc - Kainargi se adresa românilor cu expresia "supuşilor mei proslavonici" "

În timpul ocupaţiei de la 1806 - 1812 marele general Kutuzov a ordonat rechiziţii masive de grâne şi animale, încât oamenii mureau de foame. La intervenţia unei delegaţii de boieri, răspunsul lui Kutuzov a fost: lăsaţi-le ochii să poată să plângă.

Acum are loc şi primul rapt teritorial, când ruşii ne iau Basarabia. Ocupaţia rusească de la 1828 - 1834 spune A.D. Xenopol în a sa istorie a Românilor ne-a făcut un pic de bine, prin introducerea Regulamentelor Organice, dar tot el subliniază că la întrebarea dacă suntem datori recunoştinţă Rusiei pentru că ne-a scăpat de sub ocupaţia turcească, tot el răspunde că slujba ce a întreprins-o n-a fost în interesul nostru, ci a ei proprii.

De douăsprezece ori armatele imperiale au ocupat sau au traversat Principatele şi apoi România. De fiecare dată a fost o jale pentru ţară: rechiziţii, jafuri, asasinate, violuri, încât după trecerea lor, Ţările Române arătau la modul jalnic. Războiul Crimeii ne-a adus înapoi sudul Basarabiei cu cele trei judeţe: Cahul, Bolgrad şi Ismail. Urcarea pe tron a lui Carol I a adus o schimbare în comportamentul ruşilor pentru că Domnul şi apoi Regele Carol aparţinea unei mari familii domnitoare din Europa şi nu mai putea fi tratat ca vechii domnitori, ce erau în ochii ruşilor cel mult guvernatori mărunţi.

Cu toate acestea, Rusia s-a purtat în mod samavolnic cu România în 1877, când drept recompensă pentru sângele vărsat pe câmpiile Bulgariei în momentul când erau aproape învinşi de turci ne-au luat sudul Basarabiei. E drept că ne-au dat Dobrogea, care era vechi pământ românesc, dar au rupt sudul acestei provincii, adică Cadrilaterul, şi l-au dat fraţilor slavi, bulgarii.

Să mai vorbim de 1918, când i-a apucat revoluţia bolşevică, au fugit de pe front şi ne-au lăsat singuri în faţa Puterilor Centrale;asta după ce ne-au confiscat şi tezaurul pe care nu mai ştiu unde l-au pus.

O singură dată i-am atacat şi noi, în 1941, şi asta pentru că în 1940 ne-au dat ultimatumul prin care ne-au luat din nou Basarabia, pe care o recuperaserăm în 1918.

Ce s-a întâmplat însă începând cu 23 august 1944, când puterea sovietică ne-a ocupat, întrece orice imaginaţie.

Între 1944 şi 1958 România a fost jefuită sistematic şi în loc de 300 milioane dolari daune de război am plătit însutit prin jaful sistematic introdus de sovrom-uri, care au luat până şi conductele din pământ.

"Davai ceas, davai palton" era o melodie la modă, şi autorul sau, C. Tănase, a plătit cu viaţa.

Cine a fost coloana a V-a care i-a ghidat, sprijinit şi s-a căţărat pe umerii lor la putere până au fost daţi jos probabil tot de ei, în 1989? Cei care astăzi, folosind ura firească a românilor, acumulată în 200 de ani de suferinţă îndreptată în mod perfid această antipatie a românilor spre PNL.

În ultimele două luni, Călin Popescu-Tariceanu s-a întâlnit cu nu ştiu ce consultant rus, a schimbat caietul de sarcini la Daewoo Cariova pentru un oligarh rus. Ministrul de externe Adrian Cioroianu nu vrea retragerea trupelor ruseşti din Transnistria, ministrul apărării naţionale, Teodor Meleşcanu, îi invită să ocupe România din nou. Frumoasă găselniţă. Eficace. Numai că aţi greşit adrisantul, domnule Băsescu.

Nu Partidul Naţional Liberal a pierdut din nou Basarabia de Nord. Nu era creionul PNL cu vârful gros care ne-a luat ţinutul Herţa. Nu PNL a semnat o hârtie fără valoare în 1948, când s-a cedat Insula Şerpilor.

Parcă partidul respectiv se numea PCR şi cu onoare aţi făcut şi dumneavoastră parte din el, domnule Preşedinte Băsescu.

Vă mulţumesc.