Dezbateri parlamentare

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Fumigenele preşedintelui Băsescu şi Parlamentul Unicameral"

E România pregătită pentru un Parlament unicameral? Unii zic că nu. Pentru că este o democraţie neconsolidată şi două Camere ar avea avantajul că se corectează reciproc. Alţii, mult mai mulţi, zic că da, pentru că la noi sistemul bicameral e artificial, el nu reflectă aşezarea populaţiei sau un principiu istoric de funcţionare. Bicameralismul e folosit mai mult de statele cu structura federativă. La noi n-ar prea fi cazul cu excepţia în care s-ar proclama o regiune autonomă. În sistemul bicameral, deciziile se iau mult mai greu decât în cel unicameral. Acest lucru reprezintă şi un pericol la adresa separaţiei puterilor în stat. Altfel spus, contrar primei impresii, Parlamentul unicameral este mai puternic decât cel bicameral, cel puţin când vine vorba de Executiv.

Istoric vorbind, tradiţia organizării forului reprezentativ în istoria constituţională a poporului român fixează o Adunare unicamerală. Ideea celei de-a doua Camere a fost introdusă în secolul al XIX-lea prin Regulamentele Organice, având însă un unic rol: alegerea Domnitorului. Potrivit Regulamentelor, cele două Adunări Obşteşti din Moldova şi Ţara Românească aveau caracter unicameral.

Bicameralismul a fost preluat şi de cele trei Constituţii monarhice. În 1946, printr-un act normativ a cărui constituţionalitate a fost contestată, s-a renunţat la bicameralism în favoarea unicameralismului. Acest model de organizare a fost transpus şi în Constituţiile socialiste din 1948, 1952 si 1965.

În 1990 s-a revenit la organizarea bicamerală a Parlamentului, soluţie preluată şi de Constituţia din 1991 pe motiv că bicameralismul constituie o tradiţie în organizarea constituţională democratică din România. Revenirea la sistemul bicameral a fost, din punct de vedere psihologic, reacţia firească de respingere a modelului socialist de organizare a puterii legislative, într-un organism unicameral, iar din punct de vedere politic, rezultatul revenirii în viaţa politică a ţării a unor partide legate istoric de un Parlament bicameral.

Potrivit art. 61 alin.(2) din Constituţie, Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Această prevedere constituţională creează un dualism instituţional în cadrul Parlamentului. Camera Deputaţilor şi Senatul au o poziţie egală, ce rezultă din aceea că, potrivit art. 62 alin.(1) din Constituţie, amândouă sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, ceea ce le conferă, deci, aceeaşi legitimitate. În consecinţă, amândouă Camerele Parlamentului au aceleaşi puteri.

Din art. 62 alin.(1) din Constituţie reiese că Senatul şi Camera Deputaţilor au o poziţie egală. Această formulă a bicameralismului este rezultatul negocierii de către Adunarea Constituantă a bicameralismului sub unele aspecte diferenţiat instituit prin Decretul-lege nr.92/1990 pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României. Acest act normativ, în baza căruia s-au organizat alegerile din mai 1990, a reintrodus în România structura bicamerală a Parlamentului, încercând să dea acestei structuri substanţă şi eficienţă.

Tehnic vorbind, Parlamentul bicameral al României este singurul din Europa în care atât senatorii, cât şi deputaţii sunt aleşi prin acelaşi sistem de vot, direct de către cetăţeni, reprezintă aceeaşi populaţie şi au un mandat comun de patru ani. Este, aşadar, un bicameralism puternic cu puteri egale pentru Camera Deputaţilor şi Senat, cu două Camere similare în natura şi în compoziţia lor.

La nivelul statelor membre ale UE, 12 state au parlamente bicamerale şi 15 au parlamente unicamerale. Majoritatea statelor cu parlament unicameral sunt relativ mici ca suprafaţă şi au un număr redus de cetăţeni (Luxemburg, Malta, Grecia, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia).

Alegerea între un parlament bicameral şi unul unicameral se înscrie în opţiunea mai largă a alegerii între o democraţie majoritaristă (bazată pe concentrarea puterii) şi o democraţie consensulistă (bazată pe dispersarea puterii). România este un stat care a dezvoltat o democraţie consensualistă, cu câteva trăsături majoritariste.

Avantajele bicameralismului pentru funcţionarea şi consolidarea democraţiei sunt mai numeroase decât cele ale unicameralismului. Inventarierea lor este o operaţiune foarte dificilă şi migăloasă.

Modificările aduse modului de funcţionare a celor două Camere prin Constituţia revizuită în 2003 nu au schimbat tipul de bicameralism, ci doar au determinat o mai mare rapiditate în adoptarea legislaţiei.

În concluzie, în stadiul actual al evoluţiei democraţiei româneşti în context european, România nu are nevoie de Parlament unicameral, ci de transformarea sistemului bicameral.

Dar ce contează această discuţie pur intelectuală când de la Cotroceni se schimbă ministrul de interne! Iar aţi dat drumul la fumigene, domnule preşedinte?