Radu Bogdan Ţîmpău
Radu Bogdan Ţîmpău

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 aprilie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.53/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 aprilie 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.53 Radu Bogdan Ţîmpău - declaraţie politică intitulată "România, ţara în care şomajul creşte, iar autorităţile dau din umeri";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"România, ţara în care şomajul creşte, iar autorităţile dau din umeri"

Spectrul şomajului apare din ce în ce mai ameninţător pentru mii de români care îşi văd locurile de muncă ameninţate de această recesiune care parcă nu se mai termină. Tot mai multe disponibilizări au loc în toate sectoarele de activitate, tot mai mulţi români rămân fără venituri şi se confruntă cu colapsul financiar. Aceasta este realitatea pe care o trăim în România anului 2010.

Din păcate, însă, aceasta este o realitate pe care ocupanţii Palatului Victoria refuză să o vadă. Periodic avem parte de declaraţii ireal de optimiste, din partea membrilor guvernului, referitoare la o economie care îşi revine numai pe hârtie. Recent, un consilier al premierului Boc se mândrea, într-o declaraţie publică, cu faptul că numărului şomerilor din România a crescut "doar" la un milion de persoane, când putea fi şi mai mare, în lipsa măsurilor adoptate de guvern.

În faţa unor astfel de declaraţii stai şi te întrebi în ce realitate paralelă funcţionează acest guvern?

Care sunt acele performanţe care stârnesc mândria guvernanţilor noştri, când sute de mii de români au intrat în şomaj tocmai ca urmare a deciziilor luate de guvernul actual, rata şomajului atingând în 2010 cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani?

Care sunt acele măsuri eficiente de combatere a efectelor crizei economice, altele decât introducerea de noi biruri asupra populaţiei, în vederea acoperirii împrumuturilor externe realizate de guvern?

Incompetenţa acestui guvern se regăseşte nu numai în lipsa oricăror măsuri active de luptă împotriva recesiunii, dar şi în incapacitatea de a folosi acele resurse financiare care se află la dispoziţia ţării noastre, cum ar fi fondurile europene.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă Programul Dezvoltarea Resurselor Umane. În luna februarie a acestui an, Comisia Europeana a decis suspendarea temporară a rambursărilor către România, pe Programul Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), din cauza nenumăratelor probleme apărute în gestionarea acestuia: management defectuos, proceduri greoaie, care determină întârzieri în procesarea cererilor de finanţare, lipsa de personal etc.

Astfel de probleme au determinat, până în prezent, blocarea multor proiecte, la numai câteva luni de la demararea acestora, nu numai pentru că activităţile planificate se desfăşoară cu întârzieri foarte mari, ci şi din cauza cercului vicios în care intră aceste proiecte: datorită întârzierilor în procesarea cererilor de rambursare, acestea nu se primesc la timp, ceea ce înseamnă că nu există bani pentru derularea activităţilor, deci nu se cheltuiesc sumele minime pentru care se poate solicita rambursarea următoare şi, în consecinţă, nu se mai pot face cereri de rambursare.

Situaţia în care se află derularea programului POS DRU este cu atât mai gravă cu cât în această perioadă de criză economică şi creştere alarmantă a ratei şomajului în ţara noastră nu ne permitem să pierdem sume semnificative de bani aflaţi la dispoziţia noastră. Aceste fonduri pot şi trebuie utilizate pentru implementarea de programe naţionale, regionale sau locale care să vizeze reducerea numărului de şomeri, inclusiv prin cursuri de recalificare profesională, în scopul reîncadrării în piaţa muncii a persoanelor disponibilizate.

Rezolvarea problemelor care au determinat suspendarea rambursărilor pe Programul Dezvoltare Resurse Umane trebuie să fie prioritatea guvernului, astfel încât gradul de absorbţie al acestor fonduri să crească simţitor, cu efecte pozitive asupra economiei româneşti. Abia când acest obiectiv va fi împlinit, vom putea vorbi de o reuşită a Guvernului Boc.