Mircea Grosaru
Mircea Grosaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 martie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.44/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 martie 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.54 Mircea Grosaru - intervenţie cu titlul "Bucureştiul de acum 2.300 de ani";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Mircea Grosaru:

"Bucureştiul zilelor noastre şi al tuturor - III"

3. Bucureştiul de acum 2.300 de ani

Cu toate cele arătate anterior, există o minune care până acum a făcut faţă pericolului din adâncuri: canalele şi subteranele Bucureştiului. Şi nu vorbim despre canalele construite de comunişti, ci despre subteranele existente de mii de ani în această zonă.

Domnul Iulian Georgescu, profesor de istorie, are propria sa opinie: "Aduceţi-vă aminte că fanarioţii se plimbau cu trăsura pe sub pământ. Chiar credeţi că într-o sută de ani acei fanarioţi puteau să construiască asemenea coridoare tainice?

Păi să nu uităm cât a durat ca să fie preschimbate subteranele şi transformate în metrou, asta la sfârşit de secol XX, cu utilaje şi oameni. Deci cum vă închipuiţi că puteau să facă acei fanarioţi lucrările de amenajare a subsolului cu o sapă şi o găleată rudimentară?!

Nu, domnilor, subteranele au existat dintotdeauna şi ele sunt pomenite chiar şi pe vremea dacilor.

Pentru că Bucurestes, în anii 292 î. H. era atestat documentar ca fiind capitala Gaetiei (Getiei), condusă în acei ani de Dori regis Thracum: Dromichaites, cum i-au spus grecii sau Doru Mihăiţă, aşa cum i se spunea în realitate".

Subteranele, indiferent cine le-a construit, au scăpat până acum Bucureştiul de o eventuală explozie, gazele acumulate în adâncuri găsind loc de trecere către suprafaţă şi într-o asemenea concentraţie încât să nu fie periculoase pentru oameni.

"Se mai întâmplă ca uneori, o pungă mai mare de gaze să iasă din adâncuri şi atunci, de regulă, bucureştenii se plâng de dureri de cap, de ameţeli sau au o stare de somnolenţă, de lene. Nu e vorba despre nici o boală pe sistem nervos sau de nici o oboseală cronică, aşa cum lasă unii să se înţeleagă, ci pur şi simplu de inhalarea unei cantităţi prea mari din acele gaze.

Acum, doar nu o să vreţi să se anunţe la televizor că Bucureştiul este în pericol, că doar banii în Bucureşti se fac şi cele mai mari interese aici sunt", spune renumitul profesor de istorie.

Poate că şi alţi specialişti în materie ar trebui să se pronunţe şi nimic nu ar strica să fim informaţi oficial, poate chiar în locul ştirilor politice care de multe ori depăşesc o anumită limită şi tind a deveni altceva decât am avea nevoie.