Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 mai 2010
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.86/2010
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 mai 2010 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 mai 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.54 | Mircea Grosaru - despre "Variantele şi curajul Preşedintelui Traian Băsescu"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Variantele şi curajul Preşedintelui Traian Băsescu" După ce şi-a asumat public întreaga responsabilitate a guvernării de până acum, prin declaraţia publică de diminuare a salariilor şi pensiilor, preşedintele Traian Băsescu a început să explice grupurilor parlamentare care susţin încă actualul Guvern, decizia. Desigur că decizia nu a fost a domniei sale, precum se încearcă a se sugera, ci a fost o decizie greu de luat de către România şi greu de acceptat pentru cei afectaţi. În această situaţie în care întreaga Europă şi nu numai este lovită de criza financiară, fiecare ţară încearcă să se descurce pe cont propriu; aşadar, România a cerut ajutor din partea Fondului Monetar Internaţional. Renunţarea la acordul cu Fondul ar fi o greşeală, finanţarea deficitului bugetar de pe piaţa bancară este mult mai costisitoare şi aproape imposibil de realizat, iar mărirea cotei unice şi a t.v.a.-ului ar conduce spre o inflaţie galopantă de peste 10%. Singura şansă a României a rămas reducerea salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%, care mai poate fi tradusă şi prin disponibilizarea unui sector bugetar ultrapolitizat, cu angajări excesive ale clienţilor politici şi cu păstrarea unor organigrame saturate, pe de o parte, şi, de asemenea, diminuarea decalajului excesiv dintre categoriile de pensii. Toate aceste realităţi ale României vin pe fondul unor calcule în care fondul de salarii depăşeşte 27% din buget, pensiile 36%, iar contribuţia României la Uniunea Europeană este de 3%, în total 66%. Din restul de 34% ar trebui să se acopere cheltuielile cu spitalele, şcolile, armata şi poliţia, ceea ce la ora actuală este foarte greu. Desigur că la ora actuală ne îndreptăm spre un nou împrumut de la Fondul Monetar Internaţional, care, ca şi orice bancă, în situaţia în care va avea un profit, o va face şi de data aceasta, însă gradul de îndatorare a ţării noastre prin deficitul bugetar va depăşi 37%, cât este prevăzut la finele anului 2010. Desigur că se caută soluţii şi se vor găsi, însă constat că preţul campaniilor electorale a fost unul mult prea mare pentru România, iar mişcările sociale sunt din ce în ce mai puternice. După variantele Preşedintelui României, prezentate tuturor grupurilor parlamentare din actuala coaliţie la guvernare, aşteptăm variantele Guvernului, care pot duce inclusiv la demiterea acestuia. Şi aceasta poate fi o soluţie, dar care nu rezolvă criza... |



