Dezbateri parlamentare

Domnul Ioan Dumitru Puchianu:

"Stabilitatea sistemului educaţional nu înseamnă şi calitate."

Învăţământul românesc pare a se fi stabilizat. Cel puţin pentru o perioadă de timp, părinţii şi elevii pot răsufla uşuraţi şi îşi pot face planuri de viitor. Un viitor mai îndepărtat, care să includă şi o planificare educaţională stabilă pentru generaţiile viitoare. Pentru că, cel puţin în ultimii ani, învăţământul românesc putea fi caracterizat ca fiind de tipul "ministrul şi reforma". Fiecare, dar absolut fiecare ministru care a ocupat pentru o perioadă, mai lungă sau mai scurtă, acest fotoliu a ţinut parcă cu tot dinadinsul să-şi lase amprenta reformistă asupra destinului bieţilor elevi.

Nu sunt un conservator care să se opună inovaţiilor într-un domeniu, dar aici este vorba de destinul şi viitorul a mii de elevi care, odată supuşi unor reguli impuse, îşi modifică ireversibil traiectoria de viaţă. S-au schimbat succesiv de la un an la altul, nici măcar de la o generaţie la alta, regulile de admitere, sistemul de notare, tezele, examenele de promovare într-o treaptă educaţională superioară etc... totul cu o asemenea repeziciune, încât bietul copil se trezea că după ce trei ani a învăţat pentru o anumită aplicaţie de admitere, în câteva luni trebuia să reia totul.

Fiecare ministru, şi au fost destui, indiferent de coloratura politică, a dorit să schimbe ceva. Poate unele schimbări au fost bune, altele catastrofale, dar toţi au uitat să ia în calcul factorul continuităţii " De aceea ideea politică a unui pact de stabilizare educaţională pentru o perioadă mai lungă de timp nu poate fi decât apreciată ca pozitivă. Dovadă este şi acordul politic unanim manifestat de principalele partide. Acesta ar putea fi primul pas ferm şi hotărât pe care învăţământul românesc îl face spre sistemul educaţional european.

Dar pentru integrarea deplină în marea "şcoală" europeană mai avem multe de făcut. Restructurarea şi reînnoirea programei şcolare, indiferent de nivel, este o prioritate. S-a plecat de la manualele din 1989 şi prea puţin a fost schimbat, eventual o mică "cosmetizare", dar materia a rămas extrem de stufoasă şi greu de înmagazinat. Învăţământul românesc nu merge pe ideea unei testări prealabile a elevului, pentru ca apoi acesta să fie îndrumat spre un domeniu compatibil cu aptitudinile sale. Şi de aici situaţii în care mii de copii îşi ratează, practic, viitorul numai pentru că sunt obligaţi să asimileze în exces, dacă pot, mii de pagini cu informaţii care nu le vor fi folositoare în viitoarea carieră.

Pactul educaţiei este un lucru bun. Salvează situaţia de moment. Dar urmează să lucrăm şi la calitate. Viitorul de aici va putea să înceapă, dar dacă plecăm pe aceleaşi baze, fundaţia va fi tot şubredă.