Dezbateri parlamentare

Doamna Manuela Mitrea:

"Situaţia abandonului copiilor în România"

În ultimii ani, în România au fost realizate progrese în domeniul protecţiei drepturilor copilului. Au fost create noi structuri instituţionale centrale şi locale. S-au dezvoltat servicii pentru copii şi familii în dificultate şi pentru prevenirea situaţiilor de risc. În ciuda acestor realizări, România continuă să se confrunte cu problema abandonului copiilor, apărută şi acutizată cu mult înainte de 1990.

Abandonarea copiilor la naştere reprezintă o modalitate rudimentară de gestionare a naşterilor nedorite sau neacceptate din cauze culturale sau/şi economice. Prezenţa sau persistenţa lor în societăţile moderne este generată de absenţa unor servicii, de funcţionarea unor instituţii sau de absenţa culturii utilizării lor. Şi ce vină au aceşti copii?

Personal susţin două centre de plasament din Constanţa, este vorba de "Centrul de Plasament Antonio" şi "Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă Aluniş". În aceste centre sunt copii cu vârste foarte mici, dar şi copii ajunşi la vârsta majoratului care aşteaptă să fie luaţi acasă de cineva cu suflet. Începând din campania electorală din 2008 merg periodic la aceşti copii pentru care le sunt ca o mamă, şi spun asta deoarece nu de puţine ori mi s-a întâmplat să fiu strigată mama de aceşti copii nevinovaţi. Se bucură de fiecare dată când cineva vine să îi vadă, se simt iubiţi şi ocrotiţi, pentru că pentru ei nu au mare importanţa cadourile pe care le duc eu, pentru ei este foarte important că cineva încă se gândeşte la ei şi vine să îi vadă şi să-i asculte. Nu de puţine ori i-am auzit povestind ca nişte oameni mari "problemele" prin care trec, de multe ori sunt arătaţi cu degetul la şcoală de către ceilalţi colegi pentru că la şedinţa cu părinţii nu vine nimeni, cei care au familii sunt luaţi acasă în vacanţă de părinţi alcoolici care de multe ori îi bat, îi ţin nemâncaţi sau îi alungă în toiul nopţii din casă.

În România, sunt aproape 5.000 de părinţi care aşteptă să ia acasă un copil. Şi 40.000 de copii părăsiţi care aşteaptă să fie luaţi acasă de cineva cu suflet, pentru că părinţii lor i-au uitat. Şi totuşi nu se găsesc unii pe alţii din cauza unei legislaţii care nu priveşte neapărat interesul copilului. O lege care obligă familia, inclusiv rudele de gradul patru, să-şi dea acordul pentru adopţie, o prevedere care cere instanţelor trei hotărâri judecătoreşti.

Statistic, românii vor copii mai mici de trei ani, însă 75% dintre copiii care sunt declaraţi de instanţe adoptabili sunt mai mari de cinci ani.

Suntem ţara cu cei mai mulţi copii abandonaţi din Europa şi cu cea mai restrictivă lege. O mamă care îşi lasă copilul să moară pe malul unei ape sau la tomberonul de gunoi trebuie să-şi dea acordul pentru adopţie, oare nu şi-a exprimat acest acord în momentul când l-a părăsit? Rudele de până la gradul patru au şi ele un cuvânt de spus. Iar în spatele acestor proceduri, lungi şi greoaie se ascund dramele unor copiii teoretic ocrotiţi de stat şi totuşi lăsaţi singuri să-şi trăiască drama de a nu avea o familie.

Stimaţi colegi, suntem pe primul loc în Europa privind numărul de copii abandonaţi, însă Guvernul nu găseşte timp să studieze un proiect de lege care, pentru mulţi dintre aceşti copii, ar putea însemna salvarea. Dar dacă ne unim forţele îi putem ajuta noi pe aceşti nefericiţi care nu au avut parte de oameni ca părinţi.