Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 septembrie 2009
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.121/2009
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 septembrie 2009 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 septembrie 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.58 | Virgil Pop - declaraţie politică intitulată "În 22 noiembrie se trage cortina"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"În 22 noiembrie se trage cortina" Stabilitatea unui stat democratic stă, în primul rând, în integritatea instituţiilor ce conlucrează la bunul mers al lucrurilor. Da, ştiu că este o viziune idealistă pentru România, dar este ceea ce mi se pare normal şi ceea ce aştept să se întâmple într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene. România a devenit, prin largul concurs al actualului guvern, o ţară aflată în colaps financiar, instituţional şi social. România este ţara în care două partide mari, ambele aflate la guvernare, se joacă de-a remanierea, fără a ţine cont de consecinţele acestor acţiuni atât în plan extern, cât şi în plan intern. În ţările democratice ale Uniunii Europene are loc, în această perioadă, o amplă dezbatere referitoare la viitorii comisari europeni, persoanele care vor coordona domenii mai mult sau mai puţin importante ale spaţiului european în care România este îndreptăţită să devină lider de zonă. Este o dezbatere asupra unui subiect ce ne va afecta cu siguranţă în următorii cinci ani. În timp ce guvernul român pare blocat într-un singur nume, celelalte ţări europene duc un lobby intens pentru a ocupa poziţii cât mai importante în viitorul guvern european. Ţara noastră riscă, după cum apreciază observatorii străini, să se ocupe în continuare de domeniul nu foarte atractiv al multilingvismului sau, mai rău, de unul nou propus - al situaţiilor de urgenţă -, urmând să devină un fel de pompier de serviciu al Uniunii Europene. În perioada 2005-2008, guvernul liberal român a obţinut performanţă din poziţia de guvern minoritar. Dezbaterea parlamentară a ţinut loc de cearta de zi cu zi din această perioadă, negocierea a fost cuvântul de ordine în general pentru majoritatea proiectelor importante. Guvernarea liberală s-a redus la câteva atribute: echilibru, performanţă economică, dialog, atribute care au decurs chiar din acea poziţie de guvernarea minoritară. Avem în 2009 un guvern care face ca Parlamentul să devină un accesoriu pentru oamenii puterii. Avem un aşa-zis "Pact pentru România" prin care PSD şi PD-L par a se scuza de această alăturare. De fapt, avem doar oameni avizi după funcţii, după putere, după bani. Aceste persoane au uitat că este cazul să guverneze o ţară, să menţină o imagine a României în exterior, cu alte cuvinte, să îi reprezinte pe români şi să reprezinte România. Acestora le amintesc câteva "amănunte": instituţiile româneşti trebuie să îşi reia activitatea, sectorul privat este efectiv sufocat de cota unică şi ţara noastră se află într-o criză economică fără precedent, care cere măsuri urgente şi o mobilizare exemplară a factorilor de decizie. O Românie altfel, care va îndeplini aceste proiecte, va fi o Românie fără Traian Băsescu. De fapt, aceasta este problema la care se reduce toată discuţia. Traian Băsescu şi-a atins obiectivele acestui mandat de cinci ani: obedienţa ridicată la rang de lege, scandalul continuu şi mediocritatea. Din fericire pentru România, din 22 noiembrie se trage cortina la această tragedie de prost gust regizată de eternul preşedinte al Partidului Democrat Liberal. |



