Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 mai 2006
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.80/2006
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 mai 2006 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 mai 2006
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.58 | Marius Rogin - declaraţie politică cu titlul "Câtă încredere putem avea în CNSAS?"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Câtă încredere putem avea în CNSAS ?" Doamnelor şi domnilor deputaţi, După foarte mult timp s-a întâmplat un lucru pe care mulţi dintre noi îl aşteptam cu multă nerăbdare. Speranţele pe care le-am avut în instituţia CNSAS-ului, încă de la înfiinţarea lui, s-au dovedit deşarte. Au reînviat însă, în inimile noastre şi ale multor cetăţeni, odată cu schimbarea conducerii acestei instituţii. Am început atunci să sperăm din nou. Speram ca, în sfârşit, odată pentru totdeauna, unii să apuce să-şi citească dosarul, alţii să afle numele celor care au făcut atâta rău unora dintre noi sau celor apropiaţi nouă. Lucrurile nu s-au aşezat încă pe făgaşul lor normal. Spun acest lucru din prisma lucrurilor sau mai bine zis din prisma evoluţiei lucrurilor din ultima perioadă. Nu pot să trec peste faptul că, aşa după cum am spus, mulţi dintre noi aşteptăm să se facă încă lumină în aceste dosare, la fel de mulţi sunt cei care le-ar face dispărute pentru totdeauna. Dacă ne gândim că numărul celor care au activat în fosta Securitate se ridică la aproximativ 3000 de capete, toţi selectaţi "pe sprânceană", din rândul tinerilor care doreau să se afirme în vechiul regim, nu putem să omitem un lucru foarte important: mulţi dintre ei sunt încă activi, mulţi dintre ei au urcat treptele ierarhiei sociale, mulţi dintre ei stau încă în locuri foarte călduţe, fapt pentru care au făcut şi încă vor încerca să facă tot ce le stă în putinţă pentru a nu fi deconspiraţi. În ultimele luni a început "sfârşitul" pe cere unii îl aşteptam. A început cu recunoaşterea faptului că SRI deţine încă kilometri întregi de dosare. S-a recunoscut apoi faptul că doar o mică parte din acestea au fost predate către CNSAS. Ne-am trezit apoi în situaţia de a nu putea merge mai departe, de a nu putea practic să se studieze dosarele, întrucât cartotecile, ultima piesă din puzzle, dar cea mai importantă, lipsea. Se afla încă în curtea SRI-ului. Unul dintre intelectualii pe care-i respect în mod deosebit, spunea, la un moment dat, într-un interviu, că pentru a se putea face lumină, odată pentru totdeauna, este nevoie de intervenţia primului om din stat: preşedintele ţării. El este unul dintre foarte puţinii, sau poate singurul, la a cărui intervenţie dosarele îşi pot arăta secretele. Lucru care de altfel s-a făcut deja în multe din ţările fostului bloc comunist, fără a fi nevoie de intervenţia şefului statului. Nu putem pretinde că suntem o ţară democrată, că vrem să intrăm în rândul ţărilor în care se respectă drepturile omului, atâta timp cât protejăm încă acea clasă de care ne dorim să scăpăm odată pentru totdeauna. Este şi acesta, încă, unul dintre motivele care-i fac pe cei din Uniune să privească cu un ochi suspicios, puţin neîncrezător, la schimbările care s-au produs în ţara noastră, odată cu sacrificiile umane din decembrie '89, a celor care şi-au dat viaţa atunci pentru a scăpa de jugul comunist. Aflăm în aceste zile că, în sfârşit, domnul director al SRI-ului a binevoit a fi de acord să predea pe bază de date cu fişiere, înregistrări şi documente, toate fiind moştenire a fostei poliţii politice, "Securitatea", către CNSAS. Este de aşteptat ca acest proces să înceapă într-un timp de 15 zile. Suntem anunţaţi, tot prin cea mai înaltă voce a SRI-ului, că serviciul va preda şi dosarele agenţilor şi ofiţerilor de informaţii. Nu putem să nu devenim nişte mici Toma (necredincioşi) şi să nu ne întrebăm de unde vine această dărnicie. Răspunsul nu se află departe. Ea se datorează, în primul rând, tocmai datorită intervenţiei preşedintelui Traian Băsescu. Iată că am ajuns la ceea ce spunea cineva, care vedea ca singură soluţie în această ecuaţie, tocmai această intervenţie. Faptul este salutat şi de către cel mai înalt ofiţer de informaţii care a dezertat vreodată din blocul sovietic către Vest şi care recunoaşte că actualul preşedinte este pe drumul cel bun în lupta împotriva comunismului. Nu va fi însă o luptă uşoară. Piedici vor fi puse în continuare. Cei vizaţi vor face tot ce vor putea pentru a nu fi deconspiraţi. Adevărul este, că până acum, au făcut totul şi au reuşit în ceea ce au întreprins. E timpul să se oprească acest flagel. Nu mai putem sta nepăsători şi să asistăm cum aceştia fac tot ce vor în ţara asta. Comunismul a ucis şi terorizat mai mult de 500 000 de români. Sper ca sacrificiul lor să-i facă pe unii politicieni să abandoneze duplicitatea şi să reconstruiască unitatea politică ce i-a lipsit României în ultimii 60 de ani. CNSAS-ul se află acum într-un moment crucial al existenţei sale. Dacă nu va face nimic, nici de data aceasta, atunci este compromis definitiv, pentru totdeauna. Sperăm din tot sufletul să nu se întâmple acest lucru. Vă mulţumesc. |



