Mihaela Adriana Rusu
Mihaela Adriana Rusu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 februarie 2008

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.8/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 februarie 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.59 Mihaela Adriana Rusu - declaraţie politică cu titlul "Starea economico-socială în 2008";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"Starea economico-socială în 2008"

în mai puţin de jumătate de an, leul a pierdut 20% din valoare comparativ cu euro. Speculatorii, fondurile străine şi cei care au avut informaţii din interior sunt marii câştigători ai fenomenului, în vreme ce populaţia este marea perdantă. Situaţia socială se deteriorează. Românii nu pot trăi bine cu astfel de preşedinţi, de guvernanţi, iar încrederea în mediul economic românesc scade progresiv.

Sentimentul pieţei este negativ, în condiţiile prăbuşirii Bursei, exploziei inflaţiei şi politicii bugetare incoerente. Schimbarea sentimentului pieţei se realizează schimbând pe cei care conduc acum destinele ţării, schimbând politica guvernamentală din temelii.

Se doreşte renunţarea la programul "Cornul şi laptele", programul de asistenţă socială naţională pus la punct de Cabinetul Năstase şi se încheie contracte de achiziţionare a avioanelor de vânătoare pentru Ministerul Apărării, estimate între trei şi patru miliarde de euro. Preşedintele ar trebui să fie primul care să susţină ajutorarea copiilor nevoiaşi, dar dumnealui îşi doreşte avioane prezidenţiale. În condiţiile actualei crize este nevoie acută de o forţă de stânga, social-democrată, care să repartizeze echitabil veniturile statului şi să-i protejeze pe cei mai afectaţi, pe cei săraci.

Fundamentele macroeconomice s-au schimbat în rău în ultimul timp, inflaţia nu mai are cauze monetare, ci mult mai grav, ele sunt structurale.

Neascultarea recomandărilor venite de la Fondul Monetar Internaţional sau de la Comisia Europeană ne costă foarte scump. Relaxarea fiscală venită într-un moment inoportun şi imprudenţa politicilor fiscal-bugetare ne-au împins pe marginea prăpastiei. Acum mai mult ca oricând este nevoie de profesionalism în luarea deciziilor, de oameni care cunosc bine mecanismele economice şi de luarea în considerare a instituţiilor financiare internaţionale.