Costică Macaleţi
Costică Macaleţi

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 martie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.32/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 martie 2006

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.59 Costică Macaleţi - declaraţie cu titlul "Banii europeni trebuie folosiţi în interesul cetăţenilor";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Costică Macaleţi:

"Banii europeni trebuie folosiţi în interesul cetăţenilor"

Aşa cum am putut afla dintr-un comunicat al Comisiei Europene, dat publicităţii săptămâna trecută, forul european propune în primul "anteproiect de buget rectificativ" (APBR) al anului 2006, adoptat vineri, 10 martie, acordarea sumei de 71,2 milioane de euro României, din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, în scopul rambursării unei părţi din cheltuielile publice pe care le-a antrenat ţara noastră în operaţiunile de urgenţă desfăşurate în cursul inundaţiilor devastatoare din primăvara şi vara anului 2005.

Este cunoscută procedura europeană în domeniu, respectiv APBR nr.1 va fi transmis Parlamentului european şi Consiliului în vederea adoptării sale.

Ceea ce este însă incert, este ce poziţie va adopta România pentru a-şi proteja interesele în domeniu, pentru ca fondurile europene să ajungă acolo unde trebuie? De ce? Pentru că este foarte bine ştiut faptul că actualii guvernanţi au dovedit un total dezinteres faţă de astfel de probleme! Pentru că toată lumea cunoaşte că banii europeni se pierd pentru că autorităţile de la Bucureşti nu se preocupă de folosirea acestora! La început s-a crezut că de vină nu sunt autorităţile centrale ci mai ales cele locale şi chiar dezinteresul cetăţenilor pentru a folosi banii europeni nerambursabili.

Dar, din nefericire, studiile realizate de către specialiştii români şi europeni au arătat că actualii responsabili cu absorbţia acestor fonduri dau dovadă de incompetenţă, ba chiar de nepăsare faţă de sumele care se cuvin, de drept, cetăţenilor români.

Avertizez Guvernul României că ne aflăm în faţa unei situaţii cu care nu ne putem juca. Este vorba, până la urmă, de fonduri care vin să repare uriaşele pierderi pe care le-au avut cetăţenii loviţi de urgia apelor în anul trecut! Sunt oameni cărora nu le-a mai rămas nimic de pe urma inundaţiilor. Sunt comunităţi întregi care au rămas sărăcite, fără drumuri de acces, fără şcoli, fără dispensare! Aceste fonduri europene trebuie să vină în România şi ele trebuie folosite în interesul cetăţenilor! Iată de ce fac un apel la autorităţi să-şi intensifice eforturile pentru ca banii europeni să ajungă în ţară şi mai ales să fie folosiţi acolo unde urgia apelor a lăsat în urmă răni ale pământului dar şi răni ale sufletelor oamenilor!

Domnilor guvernanţi, nu vă faceţi că aţi uitat că aţi promis celor afectaţi de inundaţii că îi veţi ajuta. Nu, nu-i nevoie să le faceţi hotel, domnule prim-ministru Tăriceanu, dar nu folosiţi banii europeni destinaţi lor în alte scopuri decât acela de a repara ceea ce apele au luat cu ele! Nu veniţi cu alte "soluţii" de a folosi aceşti bani în ideea că cheltuielile publice care s-au făcut sunt suficiente şi nu mai e nevoie să investiţi în înlăturarea inundaţiilor. Nu, nu s-a făcut suficient pentru aceşti oameni şi de aceea, vă rog să aveţi grijă cum folosiţi sumele europene în sprijinul cetăţenilor.