Dezbateri parlamentare

Domnul Ioan Munteanu:

"România francofonă"

Alegerea României ca ţara - gazdă a celui de-al XI lea Summit al francofoniei din septembrie 2006 reprezintă, fără îndoială, o onoare şi un moment favorabil, dar şi o excelentă ocazie de a arăta de ce suntem în stare, acum, înainte de intrarea în Uniunea Europeană.

Pentru câteva zile, Bucureştiul va deveni capitala mondială a francofoniei, capitala primului stat din Europa Centrală şi Orientală, desemnată să găzduiască o manifestare de asemenea anvergură.

Această întâlnire la înalt nivel va reuni 63 de şefi de stat şi de guvern care vor avea ocazia să descopere identitatea francofonă a poporului român, diversitatea şi bogăţia culturii, deosebita calitate intelectuală a francofililor din ţara noastră.

Că România abordează cu toată seriozitatea acest eveniment o dovedesc numeroasele manifestări alternative care se organizează, cât şi pregătirile propriu - zise de ordin administrativ. Încă din ianuarie, cu 8 luni înaintea întâlnirii, România a propus primul text al Declaraţiei de la Bucureşti, a luat în calcul organizarea locului de întâlnire a delegaţiilor naţionale din Parcul Izvor, numit Le Village de la Francophonie şi a întâlnirii a peste 300 de tineri francofoni la Braşov.

Un mare concert a avut loc în 20 martie la Sala Palatului cu participarea a 10 interpreţi din diferite zone ale lumii, iar simpozioanele din săptămâna 20 - 28 martie au fost un excelent prilej de întâlnire şi dezbatere.

Dar cum nu totul poate fi perfect mă voi referi la spectacolul de teatru din 2 aprilie de la Opera Română, care, dincolo de calitatea prestaţiei artistice, a lăsat un gust amar multor participanţi. Mi s-ar fi părut normal ca porţile Operei să fie larg deschise pentru toţi doritorii, dar se pare că organizatorii au subapreciat dorinţa oamenilor şi capacitatea lor de a se implica în actul artistic. Am văzut mulţi universitari, oameni de cultură, actori care n-au putut intra la spectacol (sau, poate, au intrat într-un sfârşit) pentru că n-aveau invitaţii. I-am privit umiliţi, şocaţi de restricţie, incapabili să înţeleagă ce se întâmplă.

Am văzut-o pe doamna Valeria Gagealov, care, împreună cu Andrei Magheru, prezenta "Cerbul de aur" prin anii 80, "pusă la colţ" de către cei care, normal ar fi fost, să-i primească cu amabilitate pe oamenii aceştia, "la créme de la créme" ai intelectualităţii bucureştene.

Accesul în sală s-a făcut printr-o uşă prin care intra o singură persoană, direct prin scenă, iar spaţiul neconvenţional creat în sală, nişte bănci lungi şi incomode, au generat înghesuială şi învălmăşeală.

Spectatorii au fost mulţumiţi că au ieşit cu bine din sală pentru că, ferească Dumnezeu! de vreo nenorocire, nici unul dintre ei n-ar fi reuşit să se salveze.

Fără a supăra pe cineva, am spus aceste lucruri pentru a-mi exprima convingerea că anul francofoniei reprezintă o oportunitate pentru dialog adevărat, pentru apropierea dintre naţiuni, pentru o lume care apără diversitatea culturală.

Şi toate acestea într-o atmosferă elegantă şi deschisă de cooperare autentică, fără asemenea incidente neplăcute.