Dezbateri parlamentare

Domnul Aurel Vlădoiu:

"Poporul măgulit"

În primele luni ale anului 2007, în România s-au născut 35 000 de copii, în acelaşi interval de timp şi în acelaşi spaţiu, au fost înregistrate peste 46 000 de decese. De 1,3 ori mai multe sau, altfel spus, cu 31% mai multe decese decât naşteri. Cred că acesta este indicatorul sintetic cel mai elocvent al stării de "bine" al naţiunii. toţi ceilalţi indicatori, ingenios contrafăcuţi, meniţi să poleiască creşterea economică "fără precedent" a ultimilor ani, pălesc în faţa realităţii exprimată de creşterea demografică, savant denumită "creştere negativă". Este evident că nu de bine mor pe capete românii, iar cei ce se încăpăţânează să trăiască refuză să aibă urmaşi. Cifrele concrete ale naşterilor şi deceselor nu mai pot fi ascunse în spatele statisticilor abstracte privind creşterea salariilor, a consumului, a nivelului de trai etc.

Incompetenţa guvernării, optimist autointitulată "portocalie", este demonstrată fără a mai face referiri la grevele care se ţin lanţ, la frigul din şcoli, la facturile la întreţinere care nu pot fi achitate, la fondurile europene care nu pot fi absorbite sau la disperarea bolnavilor postaţi la uşile farmaciilor în aşteptarea medicamentelor ce le prelungesc viaţa şi suferinţa deopotrivă.

Istoria noastră postdecembristă demonstrează că guvernarea exercitată de o coaliţie eterogenă este extrem de dificilă.

Am vrut să ştim, însă, cum este când acestui tip de guvernare i se adaugă tipul de preşedinte "jucător", singurul deţinător al adevărului absolut, singurul interesat de propăşirea neamului. Şi am aflat că în asemenea condiţii guvernarea devine din dificilă imposibilă, pentru că acest tip de preşedinte este dispus să discrediteze şi să anuleze orice instituţie care nu corespunde propriilor vederi, bineînţeles, în numele poporului şi doar în interesul acestuia. Poporul măgulit că cineva se gândeşte, cu lacrimi în ochi, atât de des la el şi la nevoile lui, nu poate rămâne insensibil la toate aceste cuvinte frumoase. Că aşa stau lucrurile este demonstrat de primii doi clasaţi în preferinţele electoratului, de frecvenţa cu care îşi aduc cei doi aminte de popor, precum şi de uriaşa diferenţă dintre cei doi iluştri oameni politici şi ceilalţi clasaţi, care nu merg atât de des nici la fotbal, nici la manifestări religioase, nici la Golden Blitz şi au şi altă atitudine faţă de şcoală.

Din păcate, sunt puţini cei ce ştiu către ce fel de regimuri au condus în istorie desele referiri la popor ale liderilor, ca să numai vorbim de întoarcerile la popor.

Vă mulţumesc.