Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 martie 2008
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.31/2008
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 martie 2008 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 martie 2008
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.60 | Gheorghe Chiper - declaraţie politică intitulată "Situaţie confuză şi amânări nepermise de termene la autostrada de pe Coridorul IV european; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Situaţie confuză şi amânări nepermise de termene la autostrada de pe Coridorul IV european" În seria intervenţiilor parlamentare pe tema autostrăzii de pe Coridorul IV european, mai ales cea privind tronsonul Arad-Timişoara, consider că trebuie să fie "demascată" încă o ipostază a nepăsării, a găsirii de motive cu orice preţ pentru a mai prelungi stagnarea pregătirilor, pentru a justifica situaţia confuză şi amânările nepermise de termene privind începerea efectivă a lucrărilor. Este nevoie să spun că pentru această porţiune de autostradă, inclusiv pentru centura ocolitoare a Aradului, s-a găsit soluţie de finanţare din anul 2003. S-a spus atunci că într-un an, maxim într-unul şi jumătate, va demara lucrul la acest mare obiectiv naţional şi european, deopotrivă. A venit schimbarea de guvern din 2005, care a avut doar o singură preocupare pe linia construcţiei de autostrăzi în România: aceea de a nega realizările anterioare şi de a stopa continuarea lucrărilor pe şantierele în lucru, dar mai ales de a opri acţiunile pregătitoare (documentaţii, eliberări de amplasamente), pentru cele care urmau să înceapă ulterior (chiar în 2005, dacă ar mai fi continuat guvernarea precedentă) sub pretextul revizuirii preţurilor din devizele elaborate la acea dată. Ca o ironie, preţurile în următorii trei ani în care practic nu s-a mai făcut nimic au crescut exponenţial, dar pentru tronsonul în cauză nici acest motiv, al reducerii costurilor, nu mai putea fi invocat, întrucât a fost oprită şi efectuarea documentaţiilor necesare. De ce această situaţie? Oricine va încerca să afle de la cei responsabili acest mister nu va reuşi, sunt sigur. Motivul poate fi însă uşor de dedus, printr-un raţionament simplu: continuarea pregătirilor şi începerea lucrărilor ar fi necesitat alocarea de fonduri pentru partea de contribuţie a Guvernului, dar fondurile de la infrastructură trebuiau reorientate spre alte destinaţii, care erau mai bine cotate la capitolul imagine, cum sunt cheltuielile sociale sau reabilitările de şcoli şi spitale, şi acestea însă n-au reuşit să treacă de faza incipientă, în acest timp. Recent, la investiţia atât de mult aşteptată, şi cea mai justificată în ce priveşte ordinea de prioritate a începerii, s-a înregistrat un nou episod al amânărilor de termene şi al situaţiilor confuze. Specialişti şi factori de răspundere din ministerul de resort, de la compania de autostrăzi şi de la autorităţile locale au adunat pe toţi cei interesaţi, cu terenuri în zonă, să le prezinte - probabil - stadiul pregătirilor. Fapt care nu a fost deloc clarificat şi concretizat, în afară de o promisiune că va urma în curând licitaţia lucrărilor, evitându-se să se spună esenţialul: care este amplasamentul traseului, ce terenuri vor fi expropriate, care, firesc, trebuie eliberate rapid de orice sarcină. Să fie aceasta încă o cale prin care se tergiversează neînceperea execuţiei? |



