Vasile Mocanu
Vasile Mocanu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 octombrie 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.142/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 octombrie 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.60 Vasile Mocanu - declaraţie politică intitulată "De ce se schimbă regulile jocului?";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Vasile Mocanu:

"De ce se schimbă regulile jocului?"

Se întâmplă lucruri ciudate în zona fondurilor europene. În plină sesiune de primire a proiectelor pentru finanţare europeană, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţă noi modificări.

Deşi startul în ceea ce priveşte depunerea proiectelor pentru Măsura 312 referitoare la crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi s-a dat încă de pe 12 octombrie, APDPR a schimbat recent regulile jocului. Iar orice modificare, fie ea cât de mică, făcută în timpul jocului, ridică o mulţime de semne de întrebare referitoare la corectitudinea jocului. Menţionez că sprijinul financiar pentru Măsura 312 este de maximum 200.000 de euro pentru un proiect, suma reprezentând până la 70% din valoarea cheltuielilor eligibile corespunzătoare investiţiei. Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 6 noiembrie, ora 12.

Completarea din Ghidul solicitantului sună în felul următor: 'Depunerea cererii de finanţare se poate face de către orice altă persoană decât reprezentantul legal, cu procură notarială de la persoana desemnată să reprezinte solicitantul, conform legislaţiei în vigoare. Este necesar ca beneficiarul să nu aibă fapte înscrise în cazierul fiscal, să nu aibă înscrieri care privesc sancţiuni economico-financiare în cazierul juridic şi să respecte graficul de rambursare a datoriilor, dacă are datorii la bănci.

De ce a apărut această modificare tocmai acum? Pe cine trebuie să avantajeze? Pe cine trebuie să dezavantajeze?

Iată doar trei întrebări pe care şi le pun atât ieşenii cât şi - sunt convins - românii care au afaceri în agricultură.