Dezbateri parlamentare

Domnul Cătălin Cherecheş:

"Unde nu există educaţie ecologică, nu va exista dezvoltare durabilă"

Cele întâmplate în ultimii ani în zona Baia Mare, dar şi la Roşia Montană, sau peste tot unde există poluare, mă determină să vă spun câteva lucruri despre nevoia de educaţie ecologică. S-au împlinit 5 ani de zile de când s-a decis introducerea educaţiei ecologice şi protecţia mediului în trunchiul comun al cursurilor la nivel naţional, însă subiectul păleşte şi astăzi în faţa problemelor din sistemul de învăţământ şi din realităţile comunităţilor care suferă din cauza poluării. Nu exagerez dacă spun că în şcolile din România educaţia ecologică, deşi ar trebui să fie privită ca premisă a dezvoltării durabile, nu este tratată cu atenţie.

Dacă la adulţi e greu să schimbi obiceiurile, încă nu s-a făcut bine înţeles faptul că elevii au nevoie să asimileze de la cele mai mici vârste cunoştinţe de ecologie ţinând cont că procesul de învăţare le schimbă mentalitatea şi atitudinea faţă de mediul înconjurător. Copiii nu pot învăţa despre ce presupune educaţia ecologică, ce înseamnă poluarea şi efectele ei sau cum pot ocroti mediul în care trăiesc decât prin bunăvoinţa profesorilor la latitudinea cărora rămâne desfăşurarea lecţiei de educaţie ecologică.

Directorii instituţiilor şcolare sunt în măsură să decidă introducerea acestei discipline ca materie opţională, însă şi aici sunt întâmpinate dificultăţi cauzate de lipsa manualelor de specialitate. În anul 2009, autorităţile din domeniul mediului şi educaţiei nu au reuşit să ajungă la un consens în ceea ce priveşte introducerea manualelor de ecologie în şcoli, astfel că nu a avut loc nici măcar o licitaţie pentru astfel de materiale scrise. În tot acest timp, în România, se vorbeşte tot mai mult de adoptarea unui stil de viaţă eco, dar pretenţiile ca cetăţenii să trăiască într-o lume "verde" sunt mult prea mari, în condiţiile în care nici măcar la şcoală copiii nu sunt instruiţi în domeniul ecologiei.

Şi vedem cum de cele mai multe ori responsabilitatea transmiterii de informaţii cu privire la protejarea mediului revine ONG-urilor de profil, ale căror activităţi însă au nevoie să fie completate de studiul ecologiei în şcoală.

Dacă nu se schimbă viziunea asupra însemnătăţii educaţiei ecologice, România riscă să rămână doar la nivelul vorbelor în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă, iar educaţia ecologică rămâne tot la nivel de opţiune. Poate unora li se pare că este o problemă minoră pentru prezentul marcat de criză, dar să nu uităm că de grija faţă de natură şi mediul înconjurător depinde viitorul. În ţările din Uniunea Europeană educaţia ecologică este o disciplină care are un ecou pronunţat nu doar în învăţământ, ci în viaţa fiecărui cetăţean.

Să nu uităm că mediul înconjurător, cu tot ce are mai frumos, nu este o moştenire de la părinţi, ci un împrumut de la copiii noştri.