Viorel Oancea
Viorel Oancea

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 noiembrie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.176/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 noiembrie 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:  
  1.61 Viorel Oancea - despre fenomenul corupţiei şi "oameni care nu-şi văd bârna din propriii ochi";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Viorel Oancea:

Partidul Social Democrat a adoptat în ultimul timp tactica de a striga din toate puterile: "Prindeţi hoţul, că noi suntem cei justiţiari şi vom da exemple cum trebuie să acţioneze justiţia!" În frunte cu domnul Geoană, PSD a adoptat o modă de a striga cât mai tare, spre a acoperi vocile celor din PNL, PD şi ale tuturor celor ce au îndrăzneala de a arăta cu degetul unde este corupţia.

După ce ani de zile a fost nevoie ca forurile internaţionale să ne arate că una din racilele sociale ale tranziţiei o constituie corupţia la toate nivelurile, lucru pe care îl ştiam cu prisosinţă, după ce a încurajat un sistem ticăloşit, PSD face deosebita descoperire că actele de corupţie, vezi Doamne, s-ar petrece acum. Ne miră cu câtă uşurinţă pot vorbi despre corupţie fel de fel de lideri ai PSD, care îşi pun poalele în cap şi uită de sistemul ticăloşit pe care l-au păstorit ani buni.

Să dăm câteva exemple:

Doamna Rodica Stănoiu, cu nonşalanţă, uită de modul cum a revândut cu un profit foarte mare, casa de pe plaiurile natale, de modul cum unii au fost făcuţi notari peste noapte - printre care, întâmplător, soţia unui fruntaş, coleg de al domniei sale - şi cum, ca o doamnă grijulie, îşi acordă şi o pensie contrar legilor pe care le păstorea şi dă lecţii de cinste şi onoare. Despre baronii locali, pe care nu avem timp să îi enumerăm, nu suflă ncii un cuvânt.

Domnul Năstase uită de zilele bune, când mărşăluia energic prin faţa tribunalelor pentru a-l apăra pe nevinovatul Gabriel Bivolaru.

Domnul Geoană are amnezii care ne pun pe gânduri. Una promitea când a fost ales preşedinte al PSD şi alta tună şi fulgeră acum. De ce nu se preocupă în primul rând de grădina proprie, care a fost condusă, stimaţi tovarăşi, de domnul Ion Iliescu, de ce uită de cumetriile, finii, naşii şi nănaşii ce roiau în jurul domnului Omar Hayssam, ce, se pare, deţinea lamba fermecată a banilor?

Am putea continua, pentru că exemplele sunt multe şi corupţia afectează poporul român, bunăstarea şi, mai ales, imaginea noastră în lume.

Noi considerăm corupţia un element esenţial ce trebuie eradicat din viaţa social-politică a ţării, facem tot ce ne stă în puteri să o lichidăm şi nu credem că putem primi lecţii din partea unor oameni care nu-şi văd bârna din propriii ochi.