Dezbateri parlamentare

Domnul Traian Constantin Igaş:

"Ce reprezintă anul 2008 pentru România şi Uniunea Europeană?"

Suntem la începutul activităţii legislative a anului 2008 şi, firesc, ca mulţi alţii, mi-am pus şi eu întrebarea ce va reprezenta acest an pentru România, ca stat membru care a început al doilea an ca stat al Uniunii Europene. Lăsând la o parte faptul că 2008 va fi un an electoral în care vom asista la multe schimbări în plan politic, am să încerc să mă refer astăzi mai mult la ceea ce va însemna acest an pentru România, ca proaspăt stat membru al comunităţii europene.

Este evident că acest an va fi anul ratificării Tratatului de la Lisabona. Va fi anul în care se va vorbi foarte mult despre acest subiect. Dacă în decembrie 2007, marii lideri europeni au semnat acest tratat, în acest an statele membre ale Uniunii Europene vor încerca ratificarea Tratatului, astfel încât acesta să poată intra în vigoare începând cu 2009. Astăzi, suntem la doar o săptămână de când România a devenit cel de al patrulea stat membru al Uniunii Europene, care a încheiat procedura parlamentară de ratificare a Tratatului de la Lisabona, după finalizarea acestui proces, urmând altor state membre, precum Ungaria, Slovenia şi Malta. Se speră însă ca, până la finele lunii iunie, şi celelalte state membre ale Uniunii să ratifice acest tratat, pentru ca, de la 1 ianuarie 2009, acesta să poată intra în vigoare.

Cât de important este însă pentru România acest tratat? Semnarea documentului de la Lisabona, apreciat ca un moment istoric de către toate ţările membre ale Uniunii Europene, finalizează un proces început încă din anul 2001 şi care viza elaborarea unui tratat cuprinzător pentru Europa. Prin acest tratat, se extind practic competenţele Parlamentului European, dar creşte şi rolul celor naţionale, se constituie o politică externă şi de securitate comună.

Un alt lucru la fel de important este şi cel legat de faptul că în acest tratat este inclusă Carta Fundamentală a Drepturilor Omului, lucru extem de important pentru România, în situaţia în care există câteva milioane de cetăţeni români care muncesc pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene. Nu vreau să amintesc încă o dată toate problemele cu care se confruntă aceşti români, care se află de multe ori în situaţii discriminatorii şi defavorizante.

O altă noutate la fel de importantă este legată de politica de securitate şi apărare. Tratatul face precizări extrem de clare în ceea ce priveşte obligaţiile fiecărui stat de a apăra oricare alt stat din cele 27 prezente în aceste momente, în caz de atac sau în caz de calamitate. România va avea şi ea aceste obligaţii, pe lângă drepturile egale de care va beneficia şi care i se cuvin, ca oricare alt stat membru, însă nu putem să nu tragem un semnal de alarmă referitor la starea actuală în care se află sistemul de apărare a ţării. Nu cred că în momentul de faţă acesta poate răspunde nevoilor ce pot apărea în orice moment. Este un domeniu care are nevoie de fonduri, precum un bolnav aflat pe patul de moarte şi a cărui viaţă depinde de o transfuzie de sânge. Le vom lua oare iarăşi de la Sănătate sau de la Învăţământ, reuşind în acest fel să aruncăm aceste domenii înapoi în timp? Ducem o acută lipsă de resurse financiare, când fonduri importante europene bat la porţile noastre, dar nimeni nu vrea să le deschidă uşa. Nu. Pentru că nu această uşă este cea mai importantă. Scaunul este cel care primează în opiniile actualilor guvernanţi. Pentru a câta dată, oare, interesul cetăţeanului este trecut în coada listei? Cum va reuşi, oare, România să răspundă unor cerinţe militare, când mare parte din Armată beneficiază de echipamente ieşite din realitate, învechite şi depăşite de nevoile actuale? Sunt doar câteva din întrebările pe care ni le punem şi care vor rămâne fără răspuns.

Salutăm, însă, ratificarea şi de către România a acestui tratat şi nu ne rămâne altceva de făcut decât să sperăm că el va permite eficientizarea procesului de luare a deciziilor, că vom reuşi să trecem de la statutul de ţară monitorizată, că vom ajunge ca acele reguli scrise pe care le avem şi cu care unora le place a se lăuda, să fie şi aplicate şi că vom scăpa de unele instituţii infiltrate de corupţie. Iată câteva motive bune pentru care voi aştepta cu multă nerăbdare următoarele alegeri, atât locale, cât şi legislative.