Tiberiu Bărbuleţiu
Tiberiu Bărbuleţiu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 octombrie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.164/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 octombrie 2005

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.63 Tiberiu Bărbuleţiu - un semnal de alarmă privind domeniul protecţiei mediului;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Tiberiu Bărbuleţiu:

Vreau să aduc în atenţia dumneavoastră şi a forurilor competente, situaţia firmei S.C. Kronospan Sebeş, membră a Grupului austriac Kronospan, cel mai mare producător de plăci aglomerate de lemn (PAL şi PFL). Această firmă, pe lângă antecendentele în încălcarea legii, cănd în urmă cu mai bine de un an a fost reclamată de către principalii producători autohtoni de mobilă la Consiliul Concurenţei pentru «poziţia de monopol» instaurată pe piaţă prin majorarea nejustificată a preţului la PAL, în prezent, ne «delectează» cu nonşalanţa cu care ignoră semnalele de avertizare venite din proximitate, legate de poluarea zonei. Această firmă cere emiterea autorizaţiei de mediu pentru producerea formaldehidei, substanţă clasificată de către OMS ca fiind un produs posibil cancerigen, cu ajutorul ei firma intenţionând să producă adezivi ureo-formaldehidici, necesari în procesul de fabricaţie. Semnalul de alarmă care trebuie tras, vine pe fondul observaţiilor pertinente făcute de către medici şi de către membri ai Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor, în legătură cu nocivitatea pentru organism a mobilierului cu emisie de formaldehidă, în special a celui care conţine adezivi făcuţi din răşini formaldehidice cu uree, exact ceea ce produce Kronospan.

Deşi România a închis capitolul de negociere cu UE referitor la mediu fără nici o clauză de salvgardare, acest lucru nu înseamnă că putem privi relaxaţi spre viitorul nostru în Uniune fără a mai avea ceva de făcut, ci din contră, avem de recuperat întârzieri istorice care ne separă de selectul club european. De pe urma acestor întârzieri au profitat firme precum Kronospan, care şi-au mutat fabricile în ţările est- europene, unde legislaţia este mai puţin aspră şi unde dezvoltarea unor asemenea proiecte a fost posibilă pe vremea vechii guvernări fără prea multe şi aprofundate studii de impact asupra mediului. Dovadă stă faptul că, în urma unor plângeri ale localnicilor, acum un an, o delegaţie a Ministerului Mediului în frunte cu ministrul de atunci, Speranţa Ianculescu, a verificat activitatea firmei nedescoperind nimic în neregulă, însă nici rezultatul controlului nu a fost dat publicităţii. Faptul că acolo se poluează nu e o simplă născocire, mărturie stând accidentul din luna mai a acestui an, când oraşul Sebeş a fost acoperit de o pulbere fină de rumeguş, precum şi declaraţiile localnicilor din zonele limitrofe, care se plâng că, în ultimii ani, pomii se usucă iar aerul este irespirabil.

Ştiu că actuala conducere a Ministerului Mediului a promovat în strategia de implementare a Programului de Guvernare, conceptul de dezvoltare durabilă, conform căruia protecţia mediului trebuie armonizată cu dezvoltarea economică şi socială, de aceea, aştept ca principiul european, conform căruia "cel care poluează, plăteşte" să-şi producă neîntârziat efectele prin combaterea la sursă a poluării şi prin asumarea în comun a responsabilităţii. Accentul pus de UE pe protecţia mediului nu este un moft, ci este rezultatul conştientizării gravelor pericole care pândesc omenirea dacă ignorăm o realitate tristă, aceea că ecosistemul global este finit şi că oferă o anumită capacitate de dezvoltare a subsistemului economic, dar care pare a-şi fi atins limitele.

Închei parafrazându-l pe André Malraux, care spunea că secolul XXI va fi ecologist sau nu va fi deloc, iar în virtutea acestei fraze celebre am credinţa că vom găsi calea să oprim deteriorarea mediului înconjurător, prin introducerea în sistemul actual de apreciere a performanţelor economice a unor parametri precum: starea sanitară, calitatea alimentaţiei, a căminului, starea mediului şi a patrimoniului natural şi cultural, etc.