Vasile-Silviu Prigoană
Vasile-Silviu Prigoană

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 mai 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.81/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 mai 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.63 Vasile-Silviu Prigoană - declaraţie politică intitulată "Potenţiale venituri din evidenţa cadastrală";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

Declaraţie politică intitulată "Potenţiale venituri din evidenţa cadastrală"

Pe fondul instabilităţii economice care ne urmăreşte şi în ideea de a găsi cât mai curând soluţii pentru a susţine efortul economic, vin în faţa dumneavoastră cu un subiect ce consider că are o importanţă majoră.

Lipsa sistemului de cadastru general la nivel naţional aduce un prejudiciu anual statului de milioane de euro. Numai în anul 2009 se apreciază că statul român a pierdut aproximativ 321 de milioane de euro din cauza funcţionării defectuoase a acestui sistem.

Aceşti bani s-au pierdut de la buget doar prin simplul fapt că nu există o evidenţă reală a suprafeţei terenurilor care ar trebui impozitate. Impozitul se aplică doar pe baza cadastrului făcut la achiziţionarea unei proprietăţi, problema fiind că mulţi dintre proprietari sar peste acest act sau nu declară suprafaţa exactă. Lipsa unei legislaţii coercitive favorizează, de asemenea, slalomul printre impozite şi declaraţii.

Exemplul Italiei este elocvent: anul trecut, guvernul a recuperat în jur de 800 milioane de euro din scoaterea la lumină a imobilelor nedeclarate.

Faptul că anumite persoane din zona obscură a mediului de afaceri deţin numeroase proprietăţi nedeclarate nu înseamnă că acestea sunt pierdute pentru evidenţa cadastrală, ci doar că a venit momentul să reglementăm discrepanţele nejustificate existente în sistemul actual de plăţi.

Prin promulgarea noii legi a Agenţiei Naţionale de Integritate mulţi vor afirma că aceste acţiuni sunt încurajate, de aceea, susţin că este timpul ca toţi proprietarii de suprafeţe întinse de teren să-şi plătească dările.

Impozitarea proprietăţilor trebuie făcută în funcţie de criterii bine stabilite şi reglementate prin legi organice, pentru că nu ne permitem să prejudiciem bugetul doar din lipsă de temei legal. Dacă nu încercăm să ne aliniem statelor europene în aproximativ toate domeniile, nu vom reuşi să asimilăm şi să folosim productiv banii care ajung în România.