Dezbateri parlamentare

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Dincolo de gratii: Penitenciarul cu regim semideschis şi deschis din Timişoara"

Potrivit art. 3 din Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, "Pedepsele se execută în condiţii care să asigure respectarea demnităţii umane." Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniază că aplicabilitatea art.3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind tratamentul deţinuţilor, se impune "chiar şi atunci când considerente economice sau bugetare pot face ca executarea acestor obligaţii să fie dificilă." De asemenea, Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei a adoptat în anul 1973 un document numit "Ansamblul regulilor minimale pentru tratamentul deţinuţilor", revizuit şi completat în anul 1987 prin "Regulile penitenciare europene." Aceste reguli minimale, foarte detaliate (condiţii de igienă, îngrijiri medicale, contacte cu lumea exterioară) constituie un adevărat cod al detenţiei penitenciare, organizat în jurul a două mari principii: condiţiile de detenţie trebuie să asigure respectarea demnităţii umane; detenţia trebuie să fie aplicată imparţial şi fără discriminare. Aceste reguli nu sunt, din punct de vedere juridic, obligatorii pentru statele membre, şi nu constituie decât un element de referinţă pe care Penitenciarul din Timişoara a înţeles să îl integreze în practică, cu atât mai mult acum, în plină reformă a justiţiei şi a instituţiilor de detenţie.

Prin măsurile adoptate în ultimii ani de conducerea Penitenciarului Timişoara, echipa condusă de fostul director, dr. Ioan Băla, actualmente director general al Administraţiei Penitenciarelor, s-a încercat implementarea unui sistem de detenţie menit să contribuie într-adevăr la reeducarea şi reabilitarea infractorilor. În momentul de faţă, se află în Penitenciarul Timişoara 998 de deţinuţi, dintre care 635 în regim semideschis, 149 în regim deschis, 166 arestaţi preventiv, 6 minori, 31 tineri şi 11 cetăţeni străini. Conform art.23 din Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor: "Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, prestează munca şi desfăşoară activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială sub supraveghere, în grupuri, în spaţii din interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei. De asemenea, deţinuţii în regim semideschis pot presta munca şi în afara penitenciarului, sub supraveghere". Potrivit art.24 alin.(2): "Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, pot presta munca şi pot desfăşura activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în afara penitenciarelor, fără supraveghere".

Astfel că deţinuţii de la Penitenciarul Timişoara sunt implicaţi în mod frecvent în acţiuni culturale, sportive, de consiliere, prin diferite programe derulate în interiorul penitenciarului sau dincolo de gratii. Se cuvin a fi subliniate o serie de măsuri care au ca bază respectarea drepturilor deţinuţilor, prin îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a normelor de hrănire, stabilindu-se norme calorice, în locul celor valorice, implementarea sistemului de cartele, care a fost apoi promovat la nivel naţional în penitenciare, privind cumpărăturile de la magazinele din incinta penitenciarului sau convorbirile telefonice, accesul neîngrădit la mijloacele de informare în masă, extinderea drepturilor legitime într-un regim semideschis şi deschis privind vizitele sau cumpărăturile.

Dacă ne referim la problemele generale din sistemul penitenciar naţional, şi apoi le particularizăm la cazul Penitenciarului din Timişoara, trebuie să subliniem faptul că personalul este în continuare insuficient, din cele 400 de funcţii, doar 312 funcţii sunt ocupate la Timişoara, iar necesitatea investiţiilor în infrastructură se loveşte de lipsa fondurilor; astfel că deţinuţii din Timişoara nu au o sală de mese, mâncarea fiindu-le servită în celule. Mai mult, conform ultimilor planuri de dezvoltare urbanistică, penitenciarul de pe strada Popa Şapcă din Timişoara nu are viitor. Locaţia de peste 24.000 de metri pătraţi aparţine Ministerului Justiţiei, dar există proiecte demarate de oameni de afaceri. Astfel că împotriva acelora care au încercat deja să intabuleze terenul penitenciarului, în fals, există o plângere penală.

Din cauza cadrului legislativ rigid în materie, penitenciarele sunt în imposibilitate de a accesa fonduri europene pentru investiţie în infrastructură, fiind neeligibile ca instituţii în astfel de proiecte. De aceea, trebuie să încurajăm, prin crearea unui cadru legislativ coerent, şi chiar inovator în materie, parteneriatele penitenciarelor cu autorităţile locale sau chiar cu reprezentanţi ai mediului de afaceri.

Se impune, de asemenea, adoptarea cu celeritate a Proiectului noii Legi privind executarea pedepselor, reglementare menită să consolideze reforma în sistemul penitenciar, dar mai ales să armonizeze legislaţia românească în materie cu practica CEDO, unde România este condamnată constant cu privire la nerespectarea drepturilor de detenţie. Proiectul noii Legi privind executarea pedepselor, prin Titlul II vine să clarifice, pe de o parte, o serie de aspecte ridicate în practica aplicării din 2006 până în prezent a reglementărilor privind executarea pedepselor, iar pe de altă parte, aduce, ca element de noutate, o nouă abordare asupra modului în care este supravegheată, de către judecător, măsura cea mai restrictivă posibil, şi anume privarea de libertate. Astfel, proiectul face o distincţie clară între competenţele judecătorului delegat cu executarea hotărârilor judecătoreşti - ce va funcţiona în cadrul instanţei de executare, la sediul acesteia, şi va avea competenţe legate exclusiv de punerea în executare a tuturor hotărârilor de condamnare şi a măsurilor neprivative de libertate, respectiv a măsurilor educative neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, şi judecătorul de supraveghere a libertăţii, o nouă denumire, mai concisă şi mai sugestivă, în optica proiectului, pentru judecătorul care, desfăşurându-şi activitatea în penitenciare, centre de reţinere şi arestare preventivă, centre de arestare preventivă, centre educative şi de detenţie, ori la instanţa de judecată, are ca principală atribuţie supravegherea, prin controlul permanent şi atitudine pro-activă, a modului în care se execută privarea de libertate, fie în penitenciare, fie în alte locuri de reţinere sau de arestare preventivă.

Trecerea din administrarea Ministerului de Interne în custodia Ministerului Justiţiei a Administraţiei Penitenciarelor a reprezentat un început determinant pentru reforma în acest domeniu, o reformă care trebuie însă, continuată, susţinută şi ancorată într-un cadru legislativ coerent, solid şi inovator.