Cristian Rizea
Cristian Rizea

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 mai 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.81/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 mai 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.64 Cristian Rizea - declaraţie politică având tema "Tirania indolenţei Guvernului Boc";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Cristian Rizea:

"Tirania indolenţei Guvernului Boc"

Măsurile anunţate de preşedintele statului, domnul Traian Băsescu, în locul domnului prim-ministru Emil Boc au stârnit nu doar nemulţumiri la nivelul populaţiei, dar şi manifestaţii publice şi proteste stradale.

Executivul trebuie acum să facă economii, Executivul trebuie acum să reducă salariile, pensiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale, sub pretextul agonisirii unei sume de aproximativ 10 miliarde de lei la bugetul de stat. În acelaşi timp, tot Executivul a fost cel care ar fi trebuit să utilizeze banii de la Fondul Monetar Internaţional, de la Comisia Europeană şi de la Banca Mondială pentru investiţii în infrastructură, pentru investiţii menite să relanseze economia, pentru crearea unor noi locuri de muncă, pentru ca România să urmeze direcţia pe care Executivul a strigat-o în urmă cu un an, şi anume creşterea salariilor, îmbunătăţirea nivelului de trai, şi nu invers.

Vreau să vorbesc despre un lucru pentru care eu consider că Guvernul Boc este culpabil 100%, pentru care cred că acest cabinet este incapabil să guverneze România, şi nu doar datorită incompetenţei membrilor săi, cât şi prin indiferenţa cu care ei întorc spatele unor finanţări externe.

Banca Mondială a acordat o finanţare în valoare de 225 milioane $ pentru construirea centurilor ocolitoare pentru cinci oraşe din România - Bacău, Braşov, Târgu-Mureş, Reghin şi Mediaş. Banii aceştia au aşteptat patru ani să fie luaţi, să fie accesaţi, să fie folosiţi înspre binele nostru al tuturor. Nu s-a întâmplat acest lucru, niciun dolar din cele 225 de milioane nu a fost accesat. Banca Mondială s-a îndurat de noi şi ne-a prelungit termenul iniţial, care expira în iunie 2009, cu încă cinci luni, respectiv decembrie 2009. Ce s-a întâmplat în cele cinci luni? Nimic! Ce s-ar fi întâmplat dacă această sumă de bani ar fi fost accesată şi folosită pentru construirea centurilor ocolitoare este simplu - atragerea investitorilor, dezvoltarea regiunilor respective, crearea de locuri de muncă. Lucruri insignifiante, desigur, inutile.

Acesta este doar un exemplu, cu siguranţă există şi altele. Ce s-ar fi întâmplat dacă guvernanţii ar fi urmărit într-adevăr binele general şi ar fi dorit să dezvolte această ţară, şi nu să o macine de proteste şi de sărăcie? Cu siguranţă astăzi românii nu ar mai fi fost nevoiţi să facă faţă diminuării pensiilor şi salariilor sau să se confrunte cu pierderea locului de muncă. Acest Guvern ar trebui să îşi ceară public scuze pentru tot răul pe care l-a cauzat pentru că el este responsabil de dublarea crizei economice de o criză socială.