Dezbateri parlamentare

Domnul Valentin Rusu: "Concurenţa neloială macină competitivitatea economiei"

Una dintre principalele vulnerabilităţi ale unei economii în tranziţiei este reprezentată de perioada în care agenţii economici mai mici, mai vulnerabili, sunt obligaţi să facă faţă concurenţei puternice a celor puternici, consolidaţi pe pieţele internaţionale şi care în puţine situaţii "joacă" corect pe piaţă.

O astfel de situaţie nu putea să ocolească economia românească, mai ales că startul capitalului autohton, românesc, pe piaţa locală a fost unul mai lent şi mai puţin agresiv. Nici astăzi nu ne putem lăuda cu un capital autohton puternic consolidat, capabil să concureze real pe piaţa internă.

În acest context, transnaţionalele, în principal cele orientate către activităţi economice destinate consumului, au găsit în România "oaza comercială" în care pot dezvolta cele mai nefericite situaţii de concurenţă neloială.

De ani buni de zile, atât opinia publică, cât şi unii oameni de afaceri oneşti, reclamă situaţii de tipul înţelegerilor de tip cartel, consolidarea nefirească a unor corporaţii şi comportamentul acestora dintr-o poziţie dominantă sau chiar situaţii de quasi-monopol.

Nu trebuie să ai studii economice avansate ca să nu îţi pui întrebarea, cum de, în plină recesiune economică şi confruntate încă cu efectele crizei economice internaţionale, unele companii au raportat în România cele mai mari rate ale profiturilor din spaţiul european.

Invariabil, şi nu numai în spaţiul Uniunii Europene, scăderea accentuată a cererii agregate a determinat reduceri semnificative ale cifrei de afaceri ale majorităţii agenţilor economici şi, în consecinţă, o reducere a profiturilor.

În România, însă, profitabilitatea sistemului bancar, a producătorilor şi distribuitorilor de combustibili fosili, a marilor retaileri nu a fost determinată nicidecum de vreo creştere fără precedent a cererii şi nici de vreo reducere de costuri. Dimpotrivă, ratele inflaţiei din anii 2009 şi 2010 ne arată contrariul, şi anume că preţurile au crescut constant, justificat sau nejustificat, cea mai frecventă "scuză" fiind legată de evoluţia economiei internaţionale.

Această situaţie neplăcută are cele mai nedorite efecte asupra puterii de cumpărare a populaţiei, asupra standardului de viaţă la care dorim ca românii să ajungă.

În Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, semnat la Bruxelles, în aprilie 2005, ne-am obligat să menţinem şi să consolidăm un adevărat gardian al climatului concurenţial şi anume Consiliul Concurenţei. În ciuda acestei obligaţii asumate şi îndeplinite, instituţia amintită nu a reuşit să impregneze pieţei interne coordonatele concurenţiale dorite. Cauzele sunt multiple şi merg de la o legislaţie încă deficitară, care nu acordă puterile cuvenite acestei instituţii, şi până la cazuri de concurenţă neloială, dovedite şi sancţionate, însă respinse de instanţele judecătoreşti din România.

Consider că suntem obligaţi să sprijinim buna funcţionare a acestei instituţii, prin calitatea actelor normative pe care le va adopta Parlamentul României în viitor, acte normative care să spună clar care-i comportamentul corect pe piaţă. De asemenea, mai cred cu putere că un factor stimulativ extrem de important al concurenţei pentru piaţa internă este atragerea unui număr cât mai mare de ofertanţi pe segmentele de piaţă deficitare din punct de vedere concurenţial.

O ţară în care concurenţa nu se manifestă loial nu are cele mai bune şanse de a se dezvolta sustenabil pe viitor.